Suspiciuni asupra alocatiilor pentru liceenii majori

Alocatiile de stat pentru scolari fac in continuare obiectul unor dispute intre autoritatile bacauane, cei care risca de asta data sa sufere din cauza birocratiei fiind liceenii care si-au serbat deja majoratul. Potrivit legii, acum beneficiaza de alocatie si tinerii cu vârsta peste 18 ani, pâna la terminarea liceului. “Pâna la 1 octombrie, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) are obligatia sa ne transmita baza de date cu elevii majori inscrisi in anul scolar 2008-2009 – circa 5000 de persoane conform estimarilor noastre, urmând sa platim alocatiile (retroactiv incepând cu luna iulie) in prima parte a lui noiembrie”, a declarat Gheorghe Apostu, seful Directiei de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Bacau. El si-a exprimat indoiala privind respectarea termenului de catre ISJ, desi l-a notificat in acest sens inca din iulie. “Vin elevii la noi pentru alocatii si deocamdata nu-i putem ajuta cu nimic. Din câte am discutat cu reprezentantii mai multor scoli, ISJ nu i-a informat despre obligatia de a-i furniza lista elevilor majori”, a mai spus Apostu. Oficialul a avertizat ca DMPS va plati alocatiile in cauza doar dupa ce obtine baza de date de la ISJ. Conducerea ISJ recunoaste ca a actionat in urma semnalelor primite de la DMPS, totusi se arata optimista in privinta bazei de date. “In urma sesizarii Directia Muncii, am luat masurile necesare si am afisat pe pagina noastra de internet informatiile de care au nevoie scolile pentru centralizarea datelor privind elevii majori. Cred ca termenul de 1 octombrie va fi respectat. Totusi, depindem de unitatile de invatamânt. Le-am explicat ce au de facut. Daca nu vor respecta cerintele, directorii de scoli vor fi sanctionati”, a declarat Cristian Merticaru, inspector scolar general adjunct.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*