Maria G., de 57 de ani, din satul Luncani, comuna Margineni, a lipsit de-acasa vreo saptamnâna. Timp suficient pentru doi minori de a-i face o vizita in locuinta, a dormi câteva nopti acolo, a mânca in deosebi dulciuri, dar, lucru care i-a condus pe o pista decisiva pe politisti, nu au consumat bauturi alcoolice, desi acestea existau in casa. Acest lucru i-a facut pe politisti ca, imediat ce au fost sesizati de Maria G., dupa ce aceasta s-a intors la domiciulul sau si a vazut casa ravasita si lipsindu-i obiecte de imbracaminte si suma de 500 lei, sa intuiasca faptul ca la mijloc ar putea fi vorba despre niste minori. Acesta a si fost adevarul, pentru ca politistii i-au identificat de Dorinel B., de 14 ani, din Contesti – Sascut, elev in clasa a VIII-a, si Alion Andrei P., de 13 ani, din aceeasi localitate, elev in clasa a VII-a, ca fiind autorii spargerii. Mai mult, extinzându-se cercetarile s-a aflat ca minorii din Sascut mai savârsisera o tentativa de furt intr-o noapte din locuinta lui Viorel S., din Luncani, dar si a unui furt calificat din locuinta Elenei A., tot din Luncani, de unde au luat doar 60 lei. De remarcat ca in locuinta Mariei G. cei doi minori au patruns escaladând un balcon, apoi spargând geamul de la usa si intrând in casa. Curios, cei doi provin din familii organizate, cu stare materiala buna, iar parintii nu sunt plecatI la munca in strainatate, ci se ingrijesc de copii! Prejudiciul a fost recuperat, iar minorii s-au ales cu dosare penale. (D. M. )