Autoritatile au pus la punct calendarul alegerilor parlamentare ce vor avea loc la sfârşitul lunii noiembrie. Vinerea trecută, la Directia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală(DADR) a avut loc o şedinţă la care, pe lângă responsabilii judeţului, au participat şi toţi primarii din teritoriu. Cu acest prilej subprefectul Gheorghe Hură a făcut câteva precizări speciale pentru primarii aflaţi la primul mandat, dar şi pentru ceilalţi edili care au trăit în mandatele trecute experienţa alegerilor parlamentare.
In judeţul Bacău sunt 598.825 de alegători pe liste, din care 466.537 cu carte de identitate, ce vor vota în 601 secţii de votare organizate conform prevederilor legale. Pentru desemnarea parlamentarilor băcăuani sunt necesare câte 660.000 buletine de vot pe fiecare categorie – deputaţi şi senatori(1.320.000 de buletine de vot- n.r.). “Candidaturile pot fi depuse începând cu 21 octombrie, locurile publice de afişaj electoral vor fi stabilite până la data de 25 octombrie, iar până la 20 noiembrie trebuie finalizată arondarea şi tipărirea listelor electorale pe secţii de votare. Tot până la 20 noiembrie trebuie finalizat procesul de tipărire a buletinelor de vot. Lista de propuneri pentru preşedinţi şi locţiitori ai birourilor secţiilor de votare se va definitiva până la 30 octombrie, din rândul magistraţilor şi, în caz de nevoie, din propunerile primarilor, acesta nemaifiind un atribut al primarilor”, a spus subprefectul de Bacău. Desemnarea acestora de către preşedintele tribunalului va avea loc la 15 noiembrie. Birourile electorale de circumscripţie se vor completa cu reprezentanţi ai partidelor politice până la data de 31 octombrie şi tot la data de 31 octombrie va începe campania electorală. “Pentru desfăşurarea campaniei electorale în cele mai bune condiţii le cerem primarilor să asigure, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, ordinea şi deplina siguranţă”, a concluzionat Gheorghe Hură. În acelaşi context, comisarul Şef Ştefan Alexa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IJP), prezent la întâlnire, le-a sugerat mai marilor judeţului să utilizeze şi poliţia comunitară pentru asigurarea pazei proprii. Asta pentru că, a spus Alexa “dat fiind că efectivele Inspectoratului Judeţean nu sunt suficiente pentru a asigura paza 24 de ore din 24 de ore, vă rugăm să folosiţi şi aceste efective. În plus, vă cer să nu implicaţi lucrătorii de poliţie în campanie electorală”, a precizat şeful IJP.
(Florin NISTORESCU)