Dupa sapte sedinte si luni intregi de deliberari, comisia de evaluare a ofertei de concesionare a aeroportului din Bacau va pronunta luni, 20 octombrie, un verdict. Cu aceasta ocazie, compania Blue Air va afla daca oferta de concesionare facuta va primi, sau nu, unda verde. Surse din interiorul Regiei Aeroportuare spun ca Blue Air va fi, aproape sigur, viitorul concesionar al aeroportului bacauan.
Luni, 20 octombrie, vom afla daca aeroportul din Bacau va avea sau nu un viitor concesionar. Dupa mai multe sedinte de analizare a ofertei depuse de compania Blue Air, comisia de evaluare, condusa de directorul Regiei Aeroportuare, Radu Bondar, va da publicitatii un verdict in aceasta problema. Potrivit declaratiilor facute de conducerea Consiliului Judetean Bacau, institutia care tuteleaza administrativ Regia Aeroportuara, comisia de evaluare a ofertei a ajuns la un raspuns. “Lunea aceasta se va anunta daca Blue Air va fi, sau nu, concesionarul aeroportului. Nu pot specula pe tema deciziei comisiei de evaluare a ofertei, pentru ca nu cunosc ce a hotarât aceasta. Luni vom afla totul”, a declarat presedintele CJ Bacau, Dragos Benea. Acesta a precizat ca, tot luni, va organiza o conferinta de presa pentru a anunta ce se va intâmpla cu aeroportul bacauan.
Iarna nu-i ca vara
Directorul aeroportului spune ca ultima intâlnire a comisiei de evaluare a ofertei depusa de Blue Air va avea loc vineri. “Este vorba de a anunta luni decizia comisiei. Noi suntem miercuri. Ultima sedinta a comisiei de evaluare a ofertei va avea loc vineri. Ar fi prematur sa fac comentarii pe marginea acestui subiect, chiar daca sunt presedintele comisiei de evaluare”, a declarat Radu Bondar. Acesta a mai spus ca, dupa luni intregi de deliberari, comisia de evaluare trebuia sa se pronunte odata si-odata. “Intr-adevar, evaluarile au tinut ceva timp. Din iunie si pâna acum. Se cam apropie iarna si stiti cum e, iarna nu-i ca vara. Trebuia sa ajungem la o solutie”, a adaugat Bondar care a mai spus ca, pâna in prezent, comisia de evaluare s-a intâlnit de sapte ori pentru a delibera pe marginea ofertei facuta de Blue Air.
Reteta financiara de 45 de milioane de euro
Dupa mai multe incercari esuate de sensibilizare a Guvernului pe tema demararii unor investitii urgente la aeroportul din Bacau, Consiliul Judetean a hotarât sa actioneze de unul singur. Formula propusa de presedintele Benea, si adoptata in unanimitate de consilieri, a fost aceea a concesionarii obiectivului aeroportuar. Un consortiu de consultanta, format din Deloitte, Iptana si casa de avocatura Bostina & asociatii, s-a ocupat de stabilirea retetei optime de concesionare. Potrivit consultantilor, scenariul cel mai profitabil pentru aeroport ar fi gasirea unui investitor puternic care sa vina rapid cu o injectie financiara de aproape 45 de milioane, bani cu care se va moderniza pista de aterizare-decolare si se va redimensiona terminalul pasageri. In calcul a fost luata si optiunea de a construi un viitor terminal cargo, destinat avioanelor care transporta marfuri.
Lucian BOGDANEL