Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor şi Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor va lansa astazi programul naţional dedicat tinerilor. Acesta se numeşte „Training of Trainers 2008” (TOT2008) şi prevede crearea unei reţele de formatori în rândul tinerilor, destinată mediului asociativ studenţesc. Programul se va desfăşura în perioada noiembrie 2008 – august 2009 şi este structurat pe trei etape, care punctează pregătirea tinerilor pe componentele. Este vorba despre „Abilităţi de prezentare şi discurs public”, „Abilităţi de formator” şi „Designul programelor de formare”. Programul se va desfăşura în întreaga ţară, în 14 centre universitare. Costurile TOT2008 vor fi suportate integral de ASS şi ANSIT, la finalul programului tinerii urmând să primească diplome de acreditare CODECS. Acesta din urmă este partener educaţional al ASS şi ANSIT şi reprezintă instituţia cu experienţă consacrată în România în domeniul instruirii formatorilor. (R.S.)