Teatru-avertisment despre traficul de fiinte umane

campanie-anti-trafic-persoane-2-3.jpgTrei liceeni de la Colegiul National „Gheorghe Vrânceanu” Bacau, voluntari ai Fundatiei de Sprijin Comunitar (FSC), au prezentat miercuri, pe scena Ateneului, o piesa de teatru forum pe tema comertului de carne vie. Spectacolul a facut parte din actiunile dedicate Zilei Europene de Lupta impotriva Traficului de Persoane (18 octombrie) si coordonate de Agentia Nationala contra Traficului de Persoane (ANTP) – centrul Bacau si de FSC. „Campania de saptamâna aceasta mai cuprinde un mars stradal (astazi de la orele 14 in centrul orasului – n.red.) si impartirea a circa 20.000 de fluturasi informativi”, a precizat purtatorul de cuvânt FSC Ionut Chirita.

Cosmarul Adelei

Publicul piesei interactive „Nu e de vânzare! Alege pentru binele tau!” a fost format in cea mai mare parte din tineri. Dupa fiecare act, cei prezenti au primit informatii despre fenomen si recomandari pentru a nu-i cadea victime. Spectacolul a spus povestea inspirata din fapte reale a Adelei, o tânara absolventa de liceu care pica la admiterea in facultate si, momita cu un viitor mai bun in Germania de un fost coleg de scoala (devenit traficant de oameni), cade in capcana unei retele de exploatare sexuala. La capatul unui sir de traume, tânara se foloseste de pasiunea pe care o facuse pentru ea fostul coleg si se razbuna predându-l Politiei. Finalul piesei nu s-a jucat, fiind lasat la latitudinea imaginatiei spectatorilor.

Cel putin 148 de bacauani traficati

Foarte interesante au fost si informatiile oferite publicului in pauzele dintre acte. „In baza noastra de date figureaza la ora actuala 148 de victime, silite sa se prostitueze si exploatate prin munca”, a precizat seful centrului local ANTP, Ion Munteanu. Potrivit spuselor lui, numarul de români traficati a inregistrat o scadere dupa integrarea in Uniunea Europeana. Initial doar tara de origine si tranzit pentru victimele traficului de oameni, România este acum si tara de destinatie a acestora.

Profilul victimei

Discutiile au vizat in principal traficarea in scopul exploatarii sexuale. Reprezentantul ANTP a conturat un profil al victimei: vârsta 16-25 de ani, familie cu venituri modeste si/sau dezorganizata, anturaj indoielnic. O data ajunse in mâinile traficantilor (in ochii carora reprezinta simple marfuri), fetelor li se confisca actele, sunt batute, violate si amenintate, obligate sa se prostitueze (cu o medie de aproximativ 20 de clienti pe noapte), tinute in camere sordide de hotel sau motel, supravegheate permanent si lipsite de acces la mijloace de comunicare. Doar cinci la suta dintre ele reusesc sa fuga, trei procente gratie relatiei de prietenie stabilite cu un client fidel.

Ignoranta cu urmari tragice

Organizatorii au formulat si recomandari pentru adolescentele a caror ignoranta poate avea urmari tragice. „Atentie de la cine primiti o tigara sau un pahar cu bautura! Nu se stie ce contin si ce urmareste persoana care le ofera”, „abordati cu maxima prudenta pe oricine va promite câstiguri mari, sigure si rapide in strainatate!”, „nu predati actele de identitate nimanui fara a obtine dovezi clare privind scopul in care va sunt cerute!”, „puteti avea surpriza ca si persoane apropiate sau chiar rude sa faca trafic de persoane”, au fost câteva dintre sfaturi. „Dovedirea acestei infractiuni este extrem de dificila, traficantii fiind foarte bine organizati. Pedeapsa aplicata variaza, in functie de consecintele asupra victimei, de la cinci ani de detentie la inchisoare pe viata”, a mai spus Ion Munteanu. Informatiile, recomandarile si piesa de teatru au fost primite cu un interes de bun augur de zecile de tineri aflati in sala.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*