Centrul de Fotbal Mogosoaia si stadionul „Municipal” din Buftea vor gazdui, in perioada 21-26 octombrie jocurile contând pentru grupa a 9-a a primului tur de calificare al Campionatului European de junioare „Under 17”, editia 2008-2009.
Iata programul meciurilor, nationala noastra (antrenor: Mirel Albon) urmând sa sustina toate jocurile la Buftea:
21 octombrie: TARA GALILOR – ROMÂNIA (ora 11.00) si SPANIA – CROATIA (ora 15.00, Mogosoaia)
23 octombrie: ROMÂNIA – SPANIA (ora 11.00) si TARA GALILOR – CROATIA (ora 15.00, Mogosoaia)
26 octombrie: SPANIA – TARA GALILOR (Mogosoaia) si CROATIA – ROMÂNIA (ambele jocuri incepând la ora 13.00).
Al doilea tur de calificare este programat in perioada 1 martie – 30 aprilie 2009, la cele patru mini-turnee (a câte patru echipe) contând pentru amintita faza urmând sa se califice câstigatoarele celor 10 grupe ale primului tur, impreuna cu cele mai bune sase echipe care se vor clasa pe locul 2 in respectivele grupe, ierarhia acestor nationale de pe pozitiile 2 fiind stabilita in functie de rezultatele pe care ele le vor obtine, bineinteles in primul tur preliminar, impotriva reprezentativelor care vor incheia faza inaugurala pe locurile 1 si 3. Câstigatoarele celor patru grupe din cadrul celei de-a doua faze de calificare vor juca semifinalele (22 iunie 2009), ulterior disputându-se finala „mica” si finala mare (ambele, la 25 iunie 2009).