Colegiul Tehnic “Petru Poni” si Colegiul National “Dimitrie Cantemir”, ambele din Onesti, au reusit sa câstige proiectul “Euroscola”, organizat de Parlamentul European, iar elevii si profesorii onesteni au fost invitati la Strasbourg, anul acesta si in 2009. In cadrul proiectului, care s-a derulat sub forma unui concurs, fiecare dintre cele 243 de unitati de invatamânt din România, care s-au inscris in competitie, a alcatuit o echipa, compusa din 25 de elevi si unul sau mai multi profesori coordonatori, care a realizat un eseu si a completat un chestionar, pe tema istoriei, dezvoltarii si perspectivelor Parlamentului European.
Onestenii, singurii câstigatori din Bacau
Din totalul de 243 de licee, colegii si grupuri scolare din România, doar 12 au fost declarate câstigatoare, in urma punctajului acordat, la care se adauga inca trei unitati de invatamânt care vor participa la evenimentele speciale organizate sub egida “Euroscola”. In clasamentul pentru România, colegiul “Petru Poni” s-a situat pe locul 9, cu 8,02 puncte, si va fi prezent la Strasbourg pe 27 martie 2009, iar colegiul “Dimitrie Cantemir” a ocupat locul 13, cu 7,85 puncte, si va participa la manifestarile “Euromed”, eveniment special organizat in cadrul “Euroscola”, care va avea loc tot la Strasbourg, in perioada 16 – 17 noiembrie 2008. Cele doua colegii din Onesti sunt singurele institutii de invatamânt din judetul nostru care au câstigat proiectul europen. In concurs s-au mai inscris câteva colegii din municipiul Bacau si unul din Târgu Ocna, dar punctajul obtinut de acestea nu a fost suficient de bun pentru a le situa in primele 15 locuri din clasamentul general. Ca judet, Bacaul se afla in fruntea clasamentului national, cu doua colegii câstigatoare. Doar judetul Cluj mai are doua licee pe primele 15 locuri din clasament, in timp ce judetele Iasi, Braila, Arad, Mehedinti, Arges, Olt, Timis, Alba, Tulcea, Brasov si Gorj vor fi prezente la Strasbourg cu câte o singura unitate de invatamânt.
Intâlnire cu presedintele Parlamentului European
La Strasbourg, elevii si profesorii onesteni vor participa la activitatile Parlamentului European, se vor intâlni cu alti colegi, de la unitati de invatamânt din toata lumea, dar ei vor avea si o intâlnire cu presedintele institutiei europene, Hans Gert Pottering. Directorul colegiului “Petru Poni”, Danut Oprea, si directorul adjunct al colegiului “Dimitrie Cantemir”, Felicia Filip, au apreciat ca reusita din cadrul proiectului “Euroscola” reprezinta un rezultat de exceptie pentru invatamântul onestean, iar prezenta elevilor si profesorilor la Strasbourg va avea mari beneficii, imediate sau de viitor.
Inca o prezenta la Strasbourg
Campion in privinta câstigarii de proiecte europene este colegiul “Petru Poni”, atât pe plan local, cât si judetean si national, dar nici colegiul “Dimitrie Cantemir” nu este departe de aceasta performanta. Recent, o eleva de la “Dimitrie Cantemir”, Diana Gradinaru (clasa a XI-a), a reusit sa se califice in finala unui alt concurs organizat de Comisia Europeana, denumit “Development Youth Prize”, si a fost invitata, alaturi de profesoara Felicia Filip, sa participe la festivitatea de premiere, care va avea loc tot la Strasbourg, in perioada 15 – 18 noiembrie 2008. Felicia Filip ne-a declarat ca recentele succese ale colegiului “Cantemir” vor contribui la obtinerea unui nou titlu de “Scoala Europeana”, pe care liceul onestean l-a mai câstigat si in 2007, iar acesta este activ timp de trei ani, pâna in 2010.
Florin TANASE