Gainarii legalizate

Deschiderea de astazi, referitoare la modul in care mai multe companii “sponsorizeaza” cu “atentii” lucratorii Inspectoratului de Politie, sub “acoperirea” prescrisa de lege a unei fundatii de intrajutorare “militieneasca” arata, limpede, ca asa-numita reforma a administratiei românesti a esuat. Prin ramificatiile sale extinse la nivelul intregii societati, pornind de la banalul serviciu de evidenta a populatiei, trecând prin birourile de la circulatie si sfârsind, de ce nu, chiar cu efectivele de jandarmi, Ministerul Internelor e mai mult decât un mamut birocratic. E stat in stat, pur si simplu. In România, legea e permisiva, adica proasta, pentru ca e facuta de ingineri ajunsi parlamentari si nu de juristi. Pentru ca legea e laxa si deloc coercitiva, misculatiunile gasesc un mediu propice dezvoltarii, perpetuarii si proliferarii. Fie acesta chiar si un minister, daca nu cumva vorbim de o boala care s-a extins deja la nivelul intregii societati. Nu voi scrie nume pentru ca, ma gândesc, naravul statului cu mâna intinsa nu e proprietatea exclusiva a politistilor bacauani. Probabil ca majoritatea inspectoratelor de politie din tara intretin si protejeaza fundatii de felul celei de la Bacau. Dar, dincolo de capacitatea personala de a trece cu vederea, intâmplarile din inspectoratul bacauan atesta ca banalul politist a uitat ca puterea exemplului poate sa si corupa. Sau poate doar sa corupa. Daca legea n-ar permite asemenea iesiri in decor, am constata ca fizionomia fundatiei de intrajutorare a politistilor copiaza in detaliu arhitectura unor mici adunaturi mafiotizate. Cercul vicios e prezent si e identificabil. Atâta timp cât ca politist dispun de o putere oarecare, conferita prin lege, asupra si impotriva celor care se sustrag tocmai rigorilor legale, nu-mi voi face multi prieteni prea curând. Cam asa ar suna, in fuga, teoria. Practica atesta insa altceva. Departe de a fi imaculate, companiile si firmele bacauane, dar nu numai ele, prefera sa arunce maruntisuri in curtea politistilor, protejându-se in acest fel de surprize neplacute. De cealalta parte, fara a intârzia in remuscari inutile, politistii iau cu doua mâini pentru ca vreme de 40 – 50 de ani au tot luat. Fie indivizi care se opuneau regimului de “trista amintire”, aruncându-i cât colo in tenebrele sistemului carceral totalitar, fie foloase necuvenite. Cu oricare din ele, ne gasim – bine mersi – in afara bunului gust al moralei si, la rigoare, chiar in afara legii. Din nefericire, vorbesc numai prostii, atâta timp cât pentru un politist (bacauan), o plasma, o imprimanta sau o tastatura cu luminite reprezinta o realizare notabila a vietii. O gainarie legalizata sau, mai corect, o taxa de protectie atent disimulata.
Lucian BOGDANEL