Sa fie atrasi de bani? Isi inchipuie oare ca vor obtine mai multa celebritate decât au acumulat deja? Isi doresc un loc caldut in care sa „doarma” timp de patru ani? Sau, oare, se lasa pacaliti, ademeniti, momiti cu tot felul de promisiuni? Sunt intrebari la care inca nu am reusit sa-mi raspund. Intrebari nascute in momentul in care am vazut pleiada de artisti si sportivi cu renume care candideaza pentru un loc in Parlamentul României. Am certitudinea ca majoritatea, poate 95 la suta dintre ei, habar nu au cu ce se „manânca” politica, administratia, care sunt procedurile pentru elaborarea unei legi, pentru inaintarea sau sustinerea unei motiuni, n-au negociat niciodata vreo alianta politica sau de alta natura. Sa luam, pentru inceput, cazul sportivilor. Au muncit, fara doar si poate, pentru a ajunge aici. Si-au facut, numai ei stiu cât de greu, un renume. Au fost aplaudati de o tara intreaga, au adus faima pentru România. Problema in cazul lor, ma gândesc, este ca s-au obisnuit cu succesul, fara de care nu mai pot trai. Mai tineti minte popularitatea de care se bucura Gheorghe Hagi dupa „mondialul” american din 1994? Sondajele referitoare la notorietate il situau pe „rege” undeva la 80 la suta din preferintele românilor. Insa pot sa bag mâna in foc ca, daca ar fi candidat pentru un loc in fruntea tarii, nu neaparat cel de presedinte, nu ar fi primit mai mult de zece procente din optiunile electoratului. Si chiar daca ar fi primit, chiar daca ar fi ajuns mare si tare, nu s-ar fi descurcat. Vezi aici exemplele, destul de multe din nefericire, de echipe pe care a incercat sa le antreneze si nu a reusit. Asta este… Ca sportiv a fost mare, imens, ca lider nu se descurca. Si cazul lui nu este singular. S-o luam pe bacauanca Doina Melinte, spre exemplu. Faima sa a depasit barierele tarii intr-o perioada in care nici cu gândul nu puteai trece granita. A fost, fara indoiala, una dintre cele mai mari sportive pe care le-a avut România. A facut, insa, greseala, sa se lase ademenita in politica. Se vede de la o posta ca nu e facuta pentru asa ceva, insa continua sa se complaca in niste situatii care nu-i mai pot aduce faima de odinioara, nici macar la nivel national si chiar local, sa nu discutam de international. Insa, fiind vot uninominal, pentru prima oara in istoria României, formatiunile politice autohtone cred ca vor da lovitura scotând la inaintare sportivi cu notorietate, artisi celebri, fie ei actori sau interpreti de orice gen de muzica. Ma temeam, in urma cu câteva luni, poate un an, când incepusera discutiile despre „uninominal”, ca vor ajunge senatori sau deputati tot felul de „artisti”, gen Guta, Adi Minune si care or mai fi fost tendintele manelistice in acea perioada. Bine, insa, ca le-a trecut, ca nu le-a dat prin minte sa ne faca vreo „bucurie”. Revenind la marii artisti, numarul celor care vor incerca sa intre in Parlament este cu mult mai mare decât in mandatele precedente. Am convingerea ca nici ei, nici altii nu vor face mai mult decât au facut cei dinainte, gen Irina Loghin sau Ion Dolanescu. Ei risca doar sa se umple de penibil, sa dea cu piciorul la tot ce au facut timp de zeci de ani in speranta ca vor „prinde” ceva mai facil. Si daca tot au exemple despre esecurile altora, daca banii din Parlament i-ar putea câstiga in turnee, in aplauzele oamenilor, daca stiu ca isi pot atrage mai degraba antipatii si critici decât dragostea publicului, ma intreb, sunt sigur, retoric, oare ce vor sa demonstreze? Oare, totusi, le place?
Razvan SENDREA
