O viata pe tichete

Nu o data pensionarii nostri s-au bulucit la ghiseele administratiei locale in speranta ca presiunea exercitata de “coada” va determina o crestere spectaculoasa a eficientei muncii functionarilor. Nimic mai eronat. Nu vreau sa ma pronunt aici impotriva muncipalitatii. Desi, maniera suspecta in care aceasta a ales sa lase pe ultima saptamâna de campanie electorala distribuirea tichetelor cadou catre pensionari merita, poate, o privire mai atenta si o critica pe masura. E limpede ca, pe lânga facultatea administrativa, municipalitatea nu se poate tine departe de sotiile si misculatiunile politice. Totusi, daca administratiile vin si pleaca, aflându-se macar o data la patru ani la mâna celor multi, obiceiurile si cutumele acestora din urma nu se mai dau alungate din casa. Imi pare, vazând gloata nestavilita agregata la portile sediului SPAS, ca ceea ce numim coada este un alt nume de ingredient pe care-l contine ADN-ul nostru. Coada nu e un eveniment. E, fireste, mai mult decât atât. Modul ei de aglutinare e chiar mai simplu decât am crede. Cu noaptea in cap, oamenii se aduna ciorchine la portile cutarei institutii publice: bineinteles ca aici urmeaza sa se dea ceva GRATIS! . Dar daca un biet tichet mai poate insemna ceva in economia paupera a vietilor oropsite ale vârstnicilor, un pix inscriptionat electoral cu PNL ar trebui sa treaca neobservat. Sâmbata, de dimineata, in preajma Pietei Sud, o mâna de batrânei statea dupa staful de camapanie liberal cu speranta ca va beneficia, in ultima clipa, de un pix galben. Mi-e cât se poate de clar ca adunatura, iscata din senin, ca o ploaie distrugatoare de vara, e conceptul demografic prin care, de la o vârsta incolo, românii isi filtreaza existenta. Asezonata musai cu izul greu de chilipir, de gratuitate distribuita cu larghete gurilor aparent nevoiase. Cazul de ieri dimineata mi-a readus in minte o mai veche constatare personala pe care, din nu stiu ce motive, n-am avut curajul s-o divulg pâna acum. Ei bine, o fac aici: inaintarea in vârsta nu te apropie de inteleapta senectute, asa cum eu insumi fusesem invatat inca de la gradinita, ci te face una cu senilitatea. Incep sa cred, din ce in ce mai mult, ca lucrurile stau chiar asa.
Lucian BOGDANEL