Social-democratia de dupa Iliescu

Ori de câte ori PDL obtine un scor electoral sub estimari, liderii sai invoca idei generoase, parca prea generoase in raport de realitatea curenta a vietii politice românesti. Asa s-a intâmplat duminica noaptea, când limbutul Boc s-a apucat sa elogieze votul net oferit “dreptei românesti” de catre electorat. Insa apele nu-s chiar atât de limpezi sau poate ca Boc evolueaza in afara schemelor de partid privind formarea viitorului guvern. Parlamentarele lasa in urma o suma de “adevaruri” politice care ar merita o analiza mult mai atenta. Unul dintre ele afirma ca un PSD trimis inca 4 ani in opozitie e un PSD sufocat politic. Cu exceptia grupului Iliescu, majoritatea liderilor social-democrati sesizeaza pericolul care asteapta la colt. Pe de alta parte, hârsiti in lupta cu Basescu, Iliescu si compania ar confirma la orice ora labilitatile psihice si derapajele autoritariste ale fostului capitan de vapor. Aceasta aripa social-democrata stie prea bine ca Basescu, aidoma unui cameleon aflat in pericol, e capabil sa-si modifice oricând opiniile si sa calce in picioare orice intelegere convenita. Chiar daca este cel mai experimentat om politic de dupa revolutie, Iliescu activeaza, totusi, intr-o marja politica extraordinar de ingusta. Prin prisma vârstei, Iliescu nu mai intretine o relatie privilegiata cu viitorul. A recunoscut-o chiar el, refuzând sa mai candideze la un nou mandat de parlamentar. Dar, prin declaratiile publice sulfuroase, indreptate cu precadere impotriva mai tinerilor lideri social-democrati, Iliescu face un joc daunator imaginii de ansamblu a partidului. Pe lânga asta, cred ca Geoana si echipa de la conducerea PSD s-au maturizat politic si au realizat ca exista o social-democratie viabila si dincolo de “icoana” politica Ion Iliescu. E drept, totusi, ca Iliescu inca mai dispune de aceasta putere semnificativa de a complexa si timora unele minti din partid. Insa mersul lucrurilor arata ca social-democratia eliberata de “povara” istorica a imaginii iliesciene este marele pariu cu viitorul si vitalul examen politic ale PSD. De cealalta parte, arhitectura tribala a PDL are darul de-a alarma. Idolatrizarea capeteniei cotroceniste si fanatizarea masiva si oarba a activului de partid sunt ingredientele care umbresc pâna la innegrire culoarea portocalie a siglei. Oamenii lui Basescu sunt fanatici pentru ca traiesc cu credinta ca de la Basescu incolo cursul istoriei nu mai e acelasi, ca Basescu insusi este susceptibil de-a insemna un punct de cotitura in istoria tarii. Insa presedintele ar putea fi, foarte bine, un punct de rupere politica a tarii, de invrajbire periculoasa a populatiei. In economia vietii politice apare o problema insurmontabila in clipa in care oamenii gândesc prin prisma ideologiilor pe care le stimeaza si nu a mintii lor. In plus, prin votul exprimat pe 30 noiembrie, electoratul ii obliga pe politicieni sa faca ceea ce ei stiu cel mai putin: sa coopereze, dincolo de afinitatile doctrinare primare. Mi-as dori ca aceasta ultima ipoteza sa fie contrazisa de un exemplu de buna practica politica oferit de viitorul Executiv.
Lucian BOGDANEL