Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap la Centrul Daniel

Asociatia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor – Centrul “Daniel” Bacau a organizat miercuri, 3 decembrie, la sediul sau din Bacau, actiunea “Vrem o lume mai buna pentru ei”, pentru a marca Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap.

In cei 15 ani de activitate s-a constatat ca o problema spinoasa cu care copii cu dizabilitati si familiile acestora se confrunta este aceea a marginalizarii si excluderii sociale. Copiii si tinerii cu handicap neuromotor si asociat sunt privati, in marea lor majoritate, de viata sociala. Ei nu reusesc, de cele mai multe ori, sa fie integrati ca membri deplini ai comunitatii din care fac parte. Astfel, desi in ultimii ani s-au facut demersuri legislative pentru a se reusi egalizare sanselor, punerea acestora in aplicare s-a izbit de mentalitatea oamenilor. Termenul de handicapat continua sa aiba in vocabularul nostru o conotatie negativa. Semenii nostri ignora ca orice persoana este o importanta resursa sociala, ignora valoarea primara a vietii umaneIn ultimii ani, autoritatile si organizatiile neguvernamentale au incercat in nenumarate rânduri sensibilizarea si schimbarea mentalitatii la nivel comunitar prin prezentarea dificultatilor cu care se confrunta persoana cu handicap. « Intr-o societate macinata de situatie materiala precara, de lipsa locurilor de munca si a locuintelor, de grija permanenta a « zilei de maine », de conditii precare in scoli si spitale, de cozi interminabile pentru a cumpara medicamente compensate etc., este greu sa empatizezi si sa fii sensibilizat de problemele altora. De aceea consideram ca este necesara o alta abordare. Ne-am propus sa prezentam valoarea persoanei cu handicap, sa prezentam aptitudinile si calitatile persoanei cu handicap. Vrem sa aratam semenilor nostri ca, tânarul si copilul cu handicap stiu sa faca multe lucruri, sa se joace, sa danseze, sa cânte, sa picteze, sa invete, sa participe la competitii sportive, sa munceasca, si ca sunt asemeni lor si cu ajutor pot face aproape orice », spune Marioara Popa, presedintele A.S.C.H.N. Bacau. Un prim pas in a evidentia calitatile si aptitudinile copilului si tânarului cu handicap a fost expozitia cu obiecte realizate de beneficiari care s-a prezentat tuturor acelora care au raspuns invitatiei de a trece pragul Centrului DANIEL. In cadrul expozitiei au fost prezentate coliere, medalioane, inele, bratari si felicitari confectionate manual de copiii care frecventeaza Centrul « Daniel » in cadrul activitatilor de artterapie si ergoterapie. Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*