Legea energiei verzi, o eroare parlamentara

Comisia Europeană va iniţia o anchetă privind acordarea ajutoarelor de stat ilegale, dacă legea este aplicată fără avizul său. Legea privind promovarea energiei din surse regenerabile, intrată recent în vigoare, ne poate aduce din nou controale din partea Comisiei Europene. Deşi actul normativ conţine măsuri de natura ajutorului de stat, după cum avertizează şi guvernul în punctul său de vedere prin care se opune proiectului, iniţiatorii lui nu au cerut avizul executivului comunitar. Conform tratatului de aderare la UE, statele membre trebuie să notifice Comisiei orice plan de acordare a ajutoarelor de stat şi nu îl pot implementa fără acordul acestui for. Autorităţile române nici măcar nu au notificat Comisia Europeană despre această schemă de sprijin, după cum ne-au arătat reprezentanţii Directoratului General pentru Concurenţă din cadrul executivului european. „Am avut doar discuţii informale despre o schemă de certificate verzi pentru regenerabile pe care erau pe cale să o contureze“, au adăugat sursele citate. Astfel, reprezentanţii Comisiei ameninţă cu declanşarea unei investigaţii privind posibilitatea acordării unor ajutoare de stat ilegale.

Investitorii vor da înapoi

Astfel, România va fi obligată să modifice legislaţia, dacă se dovedeşte că a încălcat aquisul comunitar, iar producătorii de energie care au beneficiat de această schemă vor fi nevoiţi să returneze banii. Prin urmare, este anihilat însuşi scopul declarat al legii, acela de a atrage investiţii în zona energiei nepoluante. EVZ a arătat, în ediţiile trecute, intenţia autorităţilor de resort de a aplica legea privind energia verde înainte de a primi avizul Comisiei Europene. Reprezentanţii Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE) spun că legea îi obligă să elaboreze un regulament de aplicare în 3 luni de la intrarea în vigoare. Preşedintele interimar, Nicolae Opriş, consideră că iniţiatorii legii aveau obligaţia de a solicita avizul Bruxelles-ului înainte ca actul normativ să fie aprobat. Proiectul a fost iniţiat de opt parlamentari, şapte fiind social-democraţi, printre care Mircea Geoană, Iulian Iancu şi Viorel Hrebenciuc.

Ce subvenţii acordă legea

Legea nr. 220 conţine mai multe măsuri care pot fi considerate ajutoare de stat acordate investitorilor în energia regenerabilă, potrivit punctului de vedere trimis legislativului de guvern. Printre ele se numără, aşa cum apar în textul legii, reducerea cu 50% a taxelor de eliberare a autorizaţiilor sau avizelor aferente implementării proiectelor şi eliberarea acestora în regim de urgenţă, fără costuri suplimentare; subvenţionarea a 50% din contravaloarea energiei electrice consumate în staţii sau schimbătoare de căldură pentru exploatarea energiei terestre; garantarea a cel mult 50% din valoarea împrumuturilor pe termen mediu sau lung. (sursa EVZ)

Adauga un comentariu

*