Guvernul in vremea ciumei

Cu vreo doua zile inainte de alegeri, un fost coleg de breasla, travestit intre timp in blogger de dreapta, imi spunea prin telefon ca va merge la vot si va vota impotriva PSD-ului, in speranta eradicarii asa-numitei “ciume rosii” din politica româneasca. In aceeasi perioada, un altul, foarte inregimentat politic, imi declara ca prin votul pe care-l va exprima va incerca sa puna umarul la infrângerea “ciumei portocalii” si, prin asta, la constituirea unui viitor Executiv bicolor, PSD – PNL. Din perspectiva alegatorului, traitul intre doua “ciumi” politice nu e putin lucru, mai ales când – in conditiile actualei crize financiare internationale – el se transforma intr-o flasca si anemica lupta de supravietuire care, de pe margine privita, are tot mai putini sorti de izbânda. Problema românilor este ca voteaza oameni nu idei, ancorându-si la nesfârsit existenta precara in terenul mâlos al promisiunilor de natura pecuniara evocate cu emfaza, la vremea campaniilor electorale, de politicieni. Problema politicii de la noi, simpla dar suficient de explicita, este ca purtatorii ideilor politice sunt, in cea mai mare parte a lor, oameni fara insusiri, capabili sa angajeze aliante si intelegeri cu oricine si oricum. Ca sa fiu sincer, mi-e mila de PSD si de capacitatea aproape naiva a acestui partid de a mentine in viata muribunzi politici sortiti cimitirului vesel al istoriei. Fara oxigenarea pesedista, recunoscuta de unii dintre cei mai proeminenti lideri social-democrati, PNL ar fi sfârsit, la fel ca PNT-ul, in groapa comuna a politicii postdecembriste. Astfel, am fi putut avea doi actori politici importanti: PSD si PDL. Dar, nici argumentul social-democrat nu e de aruncat, cu una cu doua: in fata “martalogului” autoritarist Basescu, PSD s-a aliat cu PNL sub umbrela psihologiei comune a sinistratului politic refugiat din calea viiturii cvasi-totalitare. Cumva, intr-o formula politica ce ar fi trebuit sa fie descoperita intr-un final apoteotic, PSD si PNL au ales sa convietuiasca pentru a supravietui asaltului “ciumei portocalii”, dezlantuite si hingherite de presedinte. Coabitarea insa nu a dat rodul scontat: PNL vorbeste acum, pe un ton suprarealist, despre imperativul refacerii dreptei politice si despre o potentiala sprijinire a lui Basescu in tentativa reconfirmarii sale prezidentiale de la anul; PSD tace si, aproape resemnat, incearca sa relanseze negocierile pentru alcatuirea Guvernului. Dupa cum lesne ati observat, calculele hârtiei scot “din calculul” general votantul, adica omul obisnuit care, acum, poate mai mult ca oricând, trebuie sa suporte de unul singur constrângerile bugetare emanate de o economie aflata intr-un picaj prelungit si abrupt. Intr-un ocean de solutii de avarie, sinucigasul joc politic de la Bucuresti nu lasa loc nici macar solutiei “finale”. Ca alegator, nu poti ajunge la streangul izbavitor urcând pe un scaun ale carui patru picioare (sugerate de numarul partidelor intrate in Parlament) au dimensiuni diferite si, prin urmare, inegale. Iti risti integritatea corporala, mizând pe-o instabilitate dovedita. Dupa un week-end in care am reusit sa insailez un somn bun, de 12 ore, ceea ce n-am reusit in ultimii 2 – 3 ani, m-am trezit cu gândul la un PSD care ar trebui sa aleaga rapid opozitia si, de acolo, sa astepte, cuminte, refacerea cartilor. Basescu a explicat de altfel, in declaratia de presa de joia trecuta, ca viata guvernului care sta sa ia fiinta are o perioada de garantie scurta, de un singur an. In plus, combaterea crizei ar fi o datorie care va sta, in eventualitatea realierii PDL cu PNL, pe umerii deja obositi ai unor cumetrii toropiti de scandalurile din trecut. Printr-o autoimpusa exilare in opozitie, PSD va reusi sa priveasca un pic mai departe. Adica, nu-si va ruina sansele de a da, de ce nu, un viitor presedinte al României. In final, totul depinde doar de ei. De pesedisti.
Lucian BOGDANEL