Consilierii municipali au aprobat, in sedinta extraordinara de ieri, ultima din anul 2008, asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru sustinerea costurilor transportului urban cu mijloace de transport in comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacau pentru anul 2009 si incheierea unor conventii cu SC Transport Public (TP) SA si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau in acest sens precum si listele nominale pe luna ianuarie 2009 a beneficiarilor de abonamente cu reducere 50 la suta pentru transportul urban.
Conform legislatiei in vigoare, Consiliul Local (CL) al municipiului Bacau aproba acordarea de subventii de la bugetul local pentru plata legitimatiilor si abonamentelor la transportul urban cu mijloace de transport in comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiu, in acest mod realizându-se masuri de protectie sociala a acestor categorii de persoane. Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) Bacau are obligatia de a distribuirii acestor abonamente persoanelor indreptatite iar DGASPC are obligatia distribuirii legitimatiilor de calatorie persoanelor cu handicap grav si accentuat, asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav si accentuat si asistentilor personali profesionisti, conform legii.
Conventii reinnoite
Urmare a modificarilor legislative privind indexarea pensiilor care s-a aplicat incepând cu luna octombrie 2008 precum si a modificarilor aduse legii referitoare la protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap in ceea ce priveste modalitatea de acordare a gratuitatii pentru transportul urban cu mijloace de transport in comun acestor persoane se impune reinnoirea conventiilor incheiate cu TP si DGASPC in sensul asigurarii resurselor financiare din bugetul local pentru sustinerea integrala sau cu 50% din costurile abonamentelor la transportul urban cu mijloace de transport in comun a unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacau pentru anul 2009.
Asigurarea resurselor financiare din bugetul local
Astfel, pe de o parte se impune reinnoirea conventiei intre CL Bacau si TP, iar pe de alta parte intre CL Bacau si DGASPC in care sa se stipuleze obligatiile partilor in ceea ce priveste eliberarea legitimatiilor si abonamentelor si decontarea lunara a cheltuielilor aferente transportului urban cu mijloace de transport in comun pentru toate categoriile de persoane defavorizate din municipiul Bacau care vor fi prevazute in aceste conventii. Pentru asigurarea continuarii infaptuirii masurilor de protectie sociala in ceea ce priveste asigurarea gratuitatii pe transportul in comun pentru persoanele in cauza, consilierii locali au aprobat in sedinta de ieri asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru sustinerea consturilor abonamentelor la transportul urban cu mijloace de transport in comun a unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacau pentru anul 2009. Totodata, alesii municipali au aprobat si conventiile care urmeaza sa fie incheiate intre CL Bacau si TP si intre CL si DGASPC.
Razvan SENDREA