GIP: Elena Udrea a făcut afaceri cu PSD

După ce în urmă cu o săptămână Grupul de Investigaţii Politice (GIP) acuza că Elena Udrea a fost implicată în afaceri cu anumite grupuri de interese, Mugur Ciuvică aduce noi acuzaţii la adresa fostului consilier prezidenţial.

Într-un comunicat de presă remis luni AMOS News, GIP arată că Udrea a făcut afaceri cu PSD în 2004, contrar afirmaţiilor acesteia.

Redăm integral textul investigaţiei GIP:

”In 2004, in timp ce era consilier general la Primaria Capitalei din partea Aliantei D.A., Elena Udrea era si avocatul “sistemului ticalosit” pesedist. Intr-o singura saptamina, intre 21 si 28 septembrie 2004, Cabinetul Individual de Avocatura “Udrea Elena Gabriela” a primit din partea RAAPPS contracte din bani publici in valoare de 710 milioane de lei. La acea vreme RAAPPS era in subordinea Secretarului General al Guvernului Nastase, Eugen Bejinariu. Eugen Bejinariu, prieten de familie al Elenei Udrea, fusese plasat de Traian Basescu in fruntea listei celor care fac parte din “mafia personala a lui Adrian Nastase”. Pentru a incasa cei 710 milioane de lei de la RAAPPS, Elena Udrea a emis patru facturi in aceeasi zi, 9 decembrie 2004, cu 3 zile inainte ca Traian Basescu sa fie ales presedintele Romaniei.

Intr-un interviu publicat in 31 octombrie 2005, Elena Udrea se arata revoltata de dezvaluirile din presa referitoare la afacerile sale. Vorbind despre sine la persoana a treia, doamna Udrea declara: “A fost atacata vehement Elena Udrea, care nu a facut nici inainte si nici dupa alegerile din 2004 vreo afacere cu PSD sau cu statul”.

Declaratia Elenei Udrea este o minciuna.

Grupul de Investigatii Politice publica astazi 4 contracte incheiate de Cabinetul Individual de Avocatura “Udrea Elena Gabriela” cu Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) in septembrie 2004 si facturile prin care RAAPPS a onorat aceste contracte. Contractele, in valoare totala de 710 milioane lei, au fost incheiate intr-un moment in care Elena Udrea era consilier general la Primaria Municipiului Bucuresti, sefa Comisiei Juridice a Consiliului General.

Aleasa pe lista Aliantei D.A. pentru care garantase Traian Basescu, Elena Udrea ajunsese, dupa cum ea insasi povesteste, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale primarului general.

In septembrie 2004, RAAPPS era in subordinea Secretarului General al Guvernului Nastase, Eugen Bejinariu. In 7 septembrie 2004, liderul Aliantei D.A. Traian Basescu acuza: “Din mafia personala a lui Adrian Nastase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blanculescu si Gabriel Oprea, oameni care sunt condusi din umbra de cuplul Bittner-Petrache!”.

Dupa doar 2 saptamini de la aceasta declaratie, Cabinetul Individual de Avocatura “Udrea Elena Gabriela” incheia cu RAAPPS-ul subordonat lui Eugen Bejinariu contractul de asistenta juridica nr. 391.401 din 21.09.2004 pentru “reprezentarea in instanta de fond si in instantele de apel si recurs, formularea de cereri, contestatii” in dosarul nr. 1371/2003, aflat pe rolul Sectiei a VII-a a Tribunalului Bucuresti. Pentru acest contract, RAAPPS se obliga sa-i plateasca Elenei Udrea 400 milioane lei.

In 24 septembrie 2004, avocatul Elena Udrea incheia cu RAAPPS contractul de asistenta juridica nr. 391.402, in valoare de 10 milioane lei, pentru “reprezentare in instanta in dosarul nr. 15161/2004”. Dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Sectorului 1, iar Elena Udrea trebuia sa sustina o “contestatie la executare”.

In 28 septembrie 2004, Elena Udrea primea din partea RAAPPS contractul de asistenta juridica nr. 391.403, de data aceasta in valoare de 50 milioane lei, pentru “reprezentarea in instanta in dosarul de fond si in cele de atac, in dosar nr. 15342/2004”. Dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Sectorului 1.

In fine, tot in 28 septembrie 2004, Elena Udrea primea din partea RAAPPS contractul de asistenta juridica nr. 391.405, in valoare de 250 milioane lei, pentru “reprezentarea, formularea de cereri, invocarea exceptiilor in dosarul nr. 1626/2004”. Dosarul se afla pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala.

Toate cele 4 contracte sint semnate de Elena Udrea in calitate de avocat si de Mihail Stanescu, directorul general de la acea data al RAAPPS, in calitate de client. Toate contractele au fost platite de RAAPPS prin facturi emise in aceeasi zi, 9 decembrie 2004, cu 3 zile inainte de turul doi al alegerilor prezidentiale.

Asadar, in ciuda declaratiilor sale mincinoase, Elena Udrea a facut afaceri cu statul in perioada guvernarii PSD. Mai mult decit atit, afacerile au fost girate de Eugen Bejinariu, prietenul cuplului Udrea – Cocos si reprezentantul de seama al „mafiei personale a lui Adrian Nastase”.

Grupul de Investigatii Politice solicita public RAAPPS sa raspunda la urmatoarele intrebari:

– Elena Udrea a primit contractele de la RAAPPS din 2004 in urma unor licitatii?

– Care au fost motivele pentru care RAAPPS a apelat la un avocat cu putina experienta ca Elena Udrea?

– Pe ce criterii au fost stabilite onorariile primite de Elena Udrea de la RAAPPS?

– La inceputul lunii februarie 2005, la 4 luni dupa ce primise contractele de la RAAPPS, activitatea de avocat a Elenei Udrea a incetat, aceasta fiind numita de presedintele Basescu consilier de stat, sefa Cancelariei prezidentiale. Cu siguranta, dosarele pentru care Elena Udrea luase bani de la RAAPPS nu se incheiasera cu sentinte definitive pina in februarie 2005. Prin contractul de 400 de milioane lei incheiat in 21.09.2004, de pilda, Elena Udrea se angajase sa reprezinte RAAPPS in instantele de fond, de apel si de recurs, ceea ce reprezinta o activitate de multe luni, daca nu chiar ani de zile. Citi bani a restituit Elena Udrea RAAPPS-ului, tinind cont de faptul ca in februarie 2005 a devenit incompatibila cu exercitarea profesiei de avocat?

– RAAPPS are un Departament juridic din care fac parte zeci de persoane platite din bani publici sa reprezinte in instanta institutia. De ce a apelat RAAPPS la Cabinetul Individual de Avocatura „Udrea Elena Gabriela”, in loc sa fie reprezentata de unul dintre juristii angajati ai Regiei?

Contractele incheiate de Elena Udrea cu RAAPPS in 2004 si facturile emise de Elena Udrea se gasesc la adresa: http://www.grupul.ro/files/elena.udrea/

Declaratia Elenei Udrea potrivit careia “nu a facut nici inainte si nici dupa alegerile din 2004 vreo afacere cu PSD sau cu statul” se gaseste la adresa :
http://www.jurnalul.ro/articol_39615/_e_mana_lui_dinu_patriciu_.html

Adauga un comentariu

*