Daca esti un calator profesionist si n-ai fost inca la Barcelona, du-te, nu mai sta pe gânduri. Alegerea e sigura 100%. Nu pleca insa fara sa consulti Cartile, ca sa stii ce si cum. Stiutul da adâncime vazutului. Si nu te inregimenta in turma turistilor, vei fi digerat de rumoarea si exuberanta Ramblei, axul diurn si nocturn al divertismentului unde totul este permis si exersat ca si când mâine ar fi sfârsitul lumii. Rucsacul in spate, Cartea si harta in mâna, singur sau cu cineva harnic la mers, ochii mari, mintea analitica, senzorii pentru timp activati la maximum si – la drum, cu pasul egal, ca si cum ai urca o panta; fiindca intr-adevar urci; urci in profunzimile tale culturale, in splendorile clipei, in proteismul unei mari metropole mediteraniene aflata intr-o continua metamorfoza. In Barcelona totul se misca sub lucrarea de innoire-invechire a timpului. Te afli in mijloc intre acesti doi poli care te consuma si te adauga tie insuti, care te scad si te sporesc imperceptibil. A pleca – a muri putin; oxigenul ne intretine viata, dar o si oxideaza.
Barcelona se lasa devorata de toti, ca mine, ca tine, ca ei; fiecare capata ceea ce, prin cultura lui ii cere; splendorile arhitectonice si urbanistice scaldate in lumina Sudului, un Sud catifelat, sunt socante din prima clipa; impactul e definitiv si inubliabil; amestecul fericit de stiluri imbinate cu intelepciune si tenacitate catalana situeaza orasul sub zodia unor mari artisti; creatia te uimeste la tot pasul; bogatie si orgoliu. Sa nu uit: Barcelona a organizat singura Olimpiada din 1992 degajând o energie constructiva inepuizabila; e un oras superb, orgolios, masiv, functional, impunator prin monumentalitate; batrâna Colonia Iulia Augusta Faventia Paterno Barcino dainuie din vremea lui Octavian; peste 2000 de ani de viata publica prospera; negotul pe mare i-a adus bogatia râvnita de altii facând din Barca o entitate mereu deschisa, cutezatoare, pastrata si astazi. Un trecut convulsiv i-a consolidat incapatânarea de a ramâne in istorie ea insasi. Barcelona a pastrat toate urmele romane, vizigote, maure ca pe o cenusa roditoare; intunecatul Ev Mediu cu fanatismele religioase ale Inchizitiei a ridicat domuri indestructibile mai peste tot. Alaturi, demodernismul arhitectonic fulminant de secol XX, insufletit proteic de exubernata vietii Sudului, acest creuzet de culturi, face in Barcelona perla Mediteranei.
Gratie si shopping, bulevarde largi si nebuneasca aglomeratie de pe Rambla, 24 ore din 24, fructe de mare si iahturi, Valentino si Outlet, muzee si circ, parcuri si cismele publice, munte si port, arta moderna si vitralii, palmieri si azalee, minunate balcoane cu arabescuri din fier forjat, smalturi maure…
Si Gaudi. Antonio Gaudi.
Trebuie sa vezi Barcelona chiar si numai pentru Sagrada Familia, capodopera marelui arhitect; covârsitoare, magnifica, inmarmuresti, nu crezi ca exista, nu seamana cu nimic din ce stiai tu; e altceva, nu-i si este, in acelasi timp, o catedrala; stalactite inversate, piatra curgatoare in sus, lucrare a timpului geologic; zece milioane de suflete o vad anual intr-o uimire colectiva electrizanta. Conceputa initial de Francesc de Paula del Villar in stil neogotic clasic, bazilica urma sa ofere orasului un imens templu al ispasirii, dar intrarea lui Gaudi in proiect urma sa transforme radical constructia intr-o opera arhitecturala nemainintâlnita; neterminata inca dupa mai bine de 100 de ani, Sagrada Familia pare o luxurianta gradina sculpturala ce sugereaza utopia, inimaginabilul, imposibilul. Moartea l-a surprins pe Gaudi când acesta terminase abia fatada Nasterii Domnului; artistul Josep Maria Subirachs a dus la bun sfârsit cea de a doua fatada, a Patimilor lui Cristos; o a treia fatada dedicata Slavei ceresti se afla in constructie. Desisul de coloane cu cele cinci nave ale lor, va sustine turnul central, inalt de 170 de metri si va fi dedicat Fecioarei Maria. Fara numar sunt pacatele lumii, iar aceasta Opera Scânteietoare care este Sagrada Familia se inalta ca un tipat cosmic al umanitatii vinovate…
Ovidiu GENARU