Nu este un indemn in timpul unui meci de fotbal, desi campioana din Urziceni se bucura de totala mea simpatie. M-am referit chiar la unirea României cu Basarabia, pentru reintregirea natiunii noastre. E adevarat, ca trebuie inlaturate bariere legislative, prejudecati si influente externe. Pâna la urma, sunt o nimica toata in raport cu miza.
La istorie am invatat despre Unirea Principatelor ca parte a unui proces european, care a mai cuprins crearea Italiei si a Germaniei. N-ar fi exclus ca generatiilor de peste 14 ani sa li se predea despre unificarea României, Coreei si Chinei. Cine stie?
Cert este ca prin demisia pe care si-a dat-o Vladimir Voronin, drumurile de urmat sunt clare. Liderul comunist de la Chisinau n-a mai capatat ajutorul Rusiei, desi a reusit sa obtina o intrevedere cu presedintele Medvedev. Mai mult, presa pro-rusa de la Moscova si de la Chisinau a comentat, resemnata, ca liderul ales al parlamentului, Mihai Ghimpu, este un unionist. Alta data, cu putini ani in urma totusi, o astfel de persoana ar fi fost pusa la index, sicanata, ostracizata, nicidecum pusa a doua persoana in stat. Sigur, Unirea nu se va face mâine, dar e cert ca acel 7 aprilie de la Chisinau, cu drapelele românesti fluturând pe sediul presedintiei moldovene, a fost un start lansat. Ulterior, prin pierderea majoritatii la alegeri a PCM s-au facut pasi si mai rapizi. Asta inseamna ca a invins capitalismul si peste Prut, desi au guvernat comunistii. Piedica cea mai mare in calea Unirii n-a fost „moldovenismul”, ci frica est-moldovenilor de capitalism. Iar acea frica se stinge cu iuteala. PCM va fi de-acum inainte intr-un declin tot mai accentuat. De fapt, prin deschiderea granitelor spre Occident, noile generatii de la Chisinau s-au rupt de cele nostalgice dupa URSS ale parintilor lor. In plus, peste Prut au trecut mii de studenti, ziaristi si afaceristi in ambele sensuri, s-au oficiat mii de casatorii si poate de doua ori mai multe botezuri.
Pare destul de retinuta conducerea României, când este vorba de Unire. Dar, sa recunoastem, cel putin toate partidele de la noi tac si fac. Mai crede cineva ca 7 aprilie a fost o intâmplare, iar România n-a avut niciun amestec?
Cui ii este teama de parerea Europei in aceasta chestiune… cred ca a poate fi linistit: UE este interesata sa nu mai aiba in coasta un ghimpe suparator ca Rep. Moldova. Pe un elev din banca, oricât de needucat si de obraznic, il poti struni; pe un chiulangiu, niciodata.
Asteptam acum alegerile de la noi. Noul presedinte al României – oricine va fi -, va realiza Unirea in urmatorii cinci ani si va intra in istorie.