Sapte tineri din Onesti, Gabriel Szalontai, Madalina Grecu, Cristi Lupu, Cristinel Purice, Mihaela Maior, Bianca Furtuna si Alexandru Cristea, care sunt membri ai asociatiei “Onestin”, au reprezentat România in cadrul unui proiect desfasurat in Turcia, la Ankara, sub genericul “Physical violence is individual. The problem is universal”, care a avut ca scop prevenirea si combaterea violentei domestice, mai ales a celei indreptate impotriva copiilor si a femeilor. La proiect, care a fost finantat din fonduri europene, au participat 46 de tineri, din 5 tari, Turcia, Germania, Olanda, România si Spania. “Proiectul a fost câstigat de o asociatie din Turcia, cu care noi avem o colaborare mai veche, motiv pentru care ne-au invitat si pe noi, ca parteneri in cadrul acestui proiect”, ne-a precizat Alexandru Cristea, presedintele asociatiei “Onestin” din Onesti. In cadrul manifestarii, tinerii au ales sa previna si sa combata violenta domestica prin intermediul unui spectacol de pantomima, care s-a desfasurat in centrul orasului Ankara, precum si la un teatru in aer liber. O alta metoda de combatere a acestui flagel a constituit-o realizarea de papusi sugestive, care au fost oferite unor copii care au fost victime ale violentei domestice. Pe parcursul actiunii, tinerii au interactionat in mod direct cu mai multi copii care proveneau din familii dezorganizate si au realizat o defilare cu papusile pe care le-au creat. “Experienta acumulata in Turcia ne va fi de folos in viitoarele actiuni pe care noi le vom organiza la Onesti, mai ales ca noi am derulat si un amplu proiect in municipiu, in 2007, pe tema violentei domestice, proiect care a fost finantat de agentia americana USAID si care s-a intins pe o perioada de 8 luni de zile – ne-a mai spus Alexandru Cristea. Cu siguranta o sa mai lucram cu victime ale violentei in familie, iar metodele de prevenire si combatere folosite in Turcia le putem aplica si la Onesti”.
Gheorghe LEU