Ruine romane, vechi de peste 1.600 de ani au stat ascunse sub o şosea din judeţul Buzău. Lucrările de modernizare la Drumul Vinului au scos la iveală vestigii importante din timpul împăratului Constantin cel Mare. Arheologii le-au botezat repede: Termele Romane de la Pietroasele.
Arheologii sunt de părere că au descoperit urmele unor locuinţe ale căpeteniilor legiunilor romane. Erau trupele trimise de Constantin cel Mare la nord de Dunăre ca să oprească năvălirile barbare. ”Ştim exact că prin tratatul din 332, Constantin a impus goţilor sa îi respecte pe creştinii de la nord de Dunăre, deci a sprijinit răspândirea creştinişmului”, a precizat Marius Constantinescu, istoric.
”Termele erau folosite la acea dată de ostaşii români care erau campaţi aici şi care apărau această zonă de nord a Munteniei”, spune Gabriel Staicuţ, arheolog. Vestigiile au fost descoperite acum o lună, când a început modernizarea drumului judeţean. Acum însă arheologii au o problemă. Fiind vorba de un proiect utilitar, legea prevede ca vestigiile să nu mai facă parte din patrimoniul istoric. Situl ar putea fi salvat dacă se reproiectează drumul astfel încât să ocolească ruinele.