Viteza de deplasare a autovehiculelor s-a aflat din nou în atentia politistilor de la Serviciul Rutier Bacau si marti, 22 septembrie. În intervalul orar 15.00 – 19.00, politistii au actionat în sistem cascada în colaborare cu Serviciul Rutier Neamt, pe DN 15. Au fost aplicate 74 de sanctiuni contraventionale si s-au reţinut sapte permise de conducere si doua certificate de înmatriculare. A fost depistat Daniel B., de 27 ani, din Bacau, conducând un autoturism pe DN 15 în interiorul localitatii Hemeius, cu viteza de 127 km/h. Cel în cauza a fost sanctionat contraventional si i s-a retinut permisul de conducere. A fost depistat Augustin C., de 49 ani, conducând un autoturism marca pe DN 15, în interiorul localitatii Hemeius cu viteza de 121 km./h. A fost sanctionat contraventional si i s-a retinut permisul de conducere. Neculai G., de 31 ani, conducea o autoutilitara pe DN 15 în interiorul localitatii Hemeius cu viteza de 111 km./h, fiind sanctionat contraventional, retinându-i-se permisul de conducere. (D.M.)