Andronescu vrea cu orice pret directori noi

ecaterina-andronescu1.jpgDe la jumatatea lunii octombrie, toate unitatile scolare din tara vor avea directori noi, chiar daca noua Lege a Educatiei nu prevedea in mod expres o asemenea masura. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a anuntat ca la Ministerul pe care-l conduce se lucreaza de zor la o metodologie de aplicare a noii legi, pentru ca, pâna la jumatatea lunii octombrie, toate unitatile scolare din România sa organizeze concurs pentru ocuparea funtiei de director, indiferent daca actualii directori au fost numiti prin concurs sau cu delegatie. Asta ar fi, sa zicem asa, partea cea buna a informatiei. Partea cea rea consta in faptul ca, potrivit noii metodologii, fiecare scoala va trebui sa-si desemneze un nou consiliu de administratie, care va fi alcatuit, conform prevederilor noii legi, din cele trei treimi: o treime cadre didactice, o treime reprezentanti ai parintilor si o treime reprezentanti ai consililului local. Daca un candidat la functia de director detine o functie politica, el va fi obligat sa renunte la aceasta functie pentru a putea sa sustina concursul. Asadar, „uraganul Andronescu ” tot va avea ca efect principal schimbarea directorilor de scoli, chiar daca ordinul care stârnise atâta vâlva nu va mai fi aplicat. Sa precizam, totusi, ca datorita acelui ordin semnat de ministrul Andronescu inspectoratele scolare judetene au inaintat deja la Minister listele cu propuneri de directori, aproape jumatate dintre directorii unitatilor scolare cu personalitate juridica fiind deja schimbati ! (St.O.)

Comentarii

  1. Mai, sa fie! Alt concurs, alti bani aiurea cheltuiti pt ca oricum va iesi cine trebuie sa iasa!

Adauga un comentariu

*