Inceput de an deosebit la Universitatea „Petre Andrei”

Universitatea privata „Petre Andrei” din Iasi a deschis sâmbata in cadru festiv si la Bacau anul universitar 2009-2010. La intâlnirea de la Ateneu cu conducerea universitatii au participat zeci de studenti, oficialitati locale, mass-media.
In obisnuitul discurs de inceput de an, rectorul Doru Tompea a pus un accent deosebit pe doua chestiuni: transarea in sfârsit a conflictului intern care a macinat institutia vreme de sase ani si pozitia ocupata de aceasta universitate intr-un top prezentat recent de revista „Capital”. Potrivit spuselor sale, Ministerul Educatiei l-a confirmat in luna iunie a acestui an in functia de rector si l-a insarcinat sa se ocupe in mod prioritar de incadrarea si promovarea personalului, preluarea personalului si studentilor „din institutia ce a fost autorizata sa functioneze provizoriu si care are statut de ONG” (reprezentata de Nicolae Niculescu, cel care in 2003 s-a instalat la cârma universitatii si nu a mai renuntat la functie, desi a fost invalidat de mai multi ministri ai Educatiei – n.red.), precum si eliberarea actelor de studii pentru absolventi. „Este primul an academic inceput sub auspiciile dreptatii, normalitatii si legalitatii pentru toate componentele universitatii. Oferta noastra academica este mai generoasa ca oricând. Pentru prima oara, Ministerul Educatiei ne-a aprobat masterul – 25 de programe”, a spus Tompea. De asemenea, rectorul a mentionat plasarea universitatii pe care o reprezinta pe locul sase in tara intr-un top realizat luna trecuta de revista „Capital” (universitatea rivala de stat „A.I. Cuza” fiind abia pe locul noua – n.red.). La final, profesorul Tompea a anuntat intentia universitatii „de a realiza un consortiu al universitatilor private, ca o alternativa la cele de stat, care se considera sacrosancte si traiesc doar din banii de la buget” (traditionalul atac la adresa universitatilor de stat – n.red.).
Alin LEANCA

Comentarii

  1. carmen pinthea a zis:

    dupa o lupta stresanta s-a facut in sfarsit dreptate, este rasplata muncii pentru niste dascali minunati si competenti de la aceasta universitate, mult succes si putere de munca in noul an universitar, laurii succesului sa va umple sufletele de bucurie si implinire

  2. adela cazan a zis:

    Da, aceasta universitate poate fi inclusa in TOP 500 ! Bravo profesorilor si studentilor !

    O admiratoare.

  3. adela cazan a zis:

    O universitate care poate concura cu cele mai bune din lume ! Felicitari !

Adauga un comentariu

*