10.000 de copii au reluat cursurile dupa ce au abandonat scoala

copii.jpgRata de participare scolara în rândul etniei rome, cât si în cazul întregii populatii de elevi a crescut, în urma implementarii Programului PHARE „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate“, peste 60.000 de copii din astfel de comunitati beneficiind de aplicarea principiilor educatiei incluzive. 391 de scoli pilot, din 36 de judete, aflate în zonele dezavantajate, au fost implicate în programele PHARE, fiecare dintre acestea beneficiind de dotari si lucrari de reabilitare pentru a putea oferi elevilor un mediu scolar mai atractiv. Programul PHARE „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate“ si campania de constientizare care s-a desfasurat în cadrul acestuia au avut ca scop cresterea gradului de constientizare a opiniei publice în vederea eliminarii segregarii în scoli si pentru promovarea tolerantei si multiculturalismului, a spus coordonatorul Unitatii de Implementare a Programului si director general în cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii(MECI), Liliana Preoteasa, conform Mediafax. Astfel, 391 de scoli pilot, din 36 de judete, aflate în zonele dezavantajate, au fost implicate în programele PHARE, fiecare dintre acestea beneficiind de dotari si lucrari de reabilitare pentru a putea oferi elevilor un mediu scolar mai atractiv. În aceste scoli pilot, peste 60.000 de copii apartinând unor comunitati dezavantajate au beneficiat de educatie incluziva, dintre care 10.000 abandonasera scoala si s-au reîntors. În urma programului, 576 de formatori din toate cele 41 de judete si Bucuresti pot sustine activitati de formare în educatia incluziva, metode active de predare-învatare, dezvoltare de curriculum si implementare de programe de sprijin. Programele locale de formare au fost acreditate si s-au desfasurat în toate judetele, la acestea participând 7.815 cadre didactice. Casele Corpului Didactic vor continua derularea cursurilor acreditate. Printre actiunile programului se numara „Scoala de dupa scoala“ si „Gradinite de vara“, derulate intensiv, înainte de începerea scolii, pentru copiii care nu au frecventat gradinita, desfasurate în 36 de judete si care au înregistrat o rata buna de participare. 395 de mediatori au beneficiat de programe specifice de formare si acreditate, iar 113 tineri romi au fost calificati sa predea limba romani, a precizat Liliana Preoteasa. Initiatorii programului spun ca, în urma acestuia, a crescut numarul copiilor si tinerilor care se autoidentifica rromi. În majoritatea scolilor din program lucreaza mediatori scolari si într-un numar semnificativ de unitati de învatamânt se studiaza limba romani.

Campanie împotriva discriminării

Programele desfasurate au dus la constientizarea problemelor si la dezbaterea lor publica, la îmbunatatirea capacitatilor institutionale ale inspectoratelor scolare si ale altor organizatii de a atrage fonduri europene si de a continua astfel de proiecte, conform rezultatelor studiului. Campania de comunicare a fost lansata în septembrie si s-a încheiat în noiembrie, odata cu finalizarea programului, punând accent pe calitate si acces la educatie, nediscriminare si incluziune. Mesajul „În scoala nu este loc pentru discriminare. Cunoaste-ma înainte sa ma judeci!“ a fost transmis catre categoriile grupurilor tinta. Mesajul a fost transmis si de inspectorate judetene, casele corpului didactic si scoli. Din 2001, când a început în România Programul „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate“, s-au cheltuit 37 milioane de euro, dintre care sapte milioane de euro este contributia Guvernului.

Adauga un comentariu

*