Sunt medaliatii Bacaului si ai Lumii. Patru sportivi care cunosc durerea fizica, sudoarea, dar si bucuria victoriei. N-au cunoscut niciodata sensul verbelor „a se caina”, „a ceda” sau „a abandona”. Pentru că sus, pe podium, e gustul unic pe care nu-l poate da altceva decât bucuria de a fi invingator. Invingatori in lupta cu alti sportivi, invingatori in lupta cu propriile limite fizice, sau cu emotiile. Au demonstrat ca orice vrei cu adevarat se indeplineste, cu conditia sa pui suflet in ceea ce faci. Au plecat aproape cu ochii inchisi, fara bani si in curajul tineretii la campionatul mondial de Unifight din Praga. Ei, bacauanii – Manuela Bârzu, Doru Bucataru, Ionut Smerea si Mihai Gosav. Desculti si cu palmele goale au demonstrat ca nimeni nu le poate sta in cale. Si au reusit!
Manuela Bârzu, 24 de ani, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Bacau. Practică judo şi lupte libere şi e medaliată la mai multe competiţii nationale, balcanice si europene. Un caz poate unicat, a fost componentă a loturilor naţionale ale României de judo (colegă cu campioana olimpică Alina Dumitru) şi lupte libere. Iar recent a fost selectată în al treilea lot naţional al ţării noastre, cel de Unifight. Şi-a reconfirmat valoarea, obţinând medalia de argint la full contact si cea de bronz la light contact la campionatul mondial de Unifight (categoria 78 kg), care a avut loc saptamâna trecuta in Praga, Cehia.
Zâmbeste mereu. Trasaturile fetei sunt ferme, de ai zice ca sunt sculptate cu dalta in marmura. Are vorba hotarâta, cuvintele le pronunta apasat si mereu e sigura pe ea. Mâinile cu degete lungi au semne de rani vechi in palme. O imbinare perfecta intre rafinament, curaj si fermitate. Gândeste ca un câstigator. Când isi pune ceva in cap, ii iese. Mereu! „Eram mica si ma bateau copiii in fata blocului. Tata era mâhnit mereu din cauza asta. M-am dus la judo, la profesorul Manole, ca sa invat sa ma apar. Nu stiam ca voi ajunge sa câstig medalii la campionatele mondiale”, afirma sportiva de 24 de ani. „Când aveam vreo zece ani ma uitam la medaliile câstigate de cei mai mari si nici macar nu aveam curajul sa le ating. Zi si noapte imi inchipuiam ca va veni o zi când le voi câstiga si eu. Am trait pentu asta. Pentru a ajunge cu medalia la gât pe podiumul celor mai buni”, a afirmat Manuela Bârzu. Ştia ca va câstiga la campionatul mondial de la Praga, pentru ca isi dorea acest lucru. Nu cunostea parcursul obligatoriu din concurs, dar simtea ca il poate face cu ochii inchisi. „Ne-am dus sa câstigam, desi nu ne antrenasem in conditii similare concursului. Toate antrenamentele le-am facut la Palatul Copiilor. Frumos, nu? Ne-am antrenat pentru mondialele de Unifight, la Palatul Copiilor din Bacau”, râde Manuela cu toata fata. „Traseul a fost greu, dar nu imposibil de facut. Rusii erau buni tare”, rememoreaza sportiva.
Pe Doru Bucataru „l-o suduit” acasa tatal
Doru Bucataru, 26 de ani, profesor de Educatie Fizica la Colegiul National „Gh. Vrânceanu” din Bacau. A practicat judo de performanta. Membru al lotului national de Unifight. Medaliat cu argint la light contact si cu bronz la full contact la mondialele de la Praga (categoria 90 Kg).
A ales sa practice judo inca din clasele primare, când era elev la Râmnicu Sarat. Nu este foarte inalt, dar este bine legat si sportul face parte din viata lui. A absolvit Liceul Sportiv „Nadia Comaneci”din Onesti, iar apoi Facultatea de Stiinte ale Miscarii si Sportului din Bacau. „Multi am inceput atunci judo, dar putini am ramas pâna a capat. Asa e in orice sport. Dupa ani de judo, de premii si de medalii câstigate, m-am trezit in ringul de Unifight. O nebunie frumoasa”, recunoaste Doru Bucataru. Odata intors acasa, s-a trezit ca tatal il cearta mai ceva ca atunci când era copil. „Când am ajuns acasă, tata era supărat nevoie mare pe mine. A inceput sa-mi spuna: «Esti profesor, mai! Ce-i cu tine?! Cum de te-ai dus tu acolo sa te bati? Cum mai dai tu acum ochii cu ceilalti profesori in cancelarie? Unde e prestigiul tau de profesor?»”, povesteste medaliatul cu argint si bronz si râde cu pofta. Era stapân pe el in meci, desi sportivul moldovean cu care urma sa lupte il avertizase ca exista posibilitatea sa se plimbe cu „masinuta” (n.r. – targa). „Eu sa ma plimb cu masinuta? Te inseli! Era sa mearga el cu targa pâna la urma”, a spus Doru Bucataru.
„Daca imi tremura genunchii, câstig”
Ionut Smerea, 24 de ani, bodyguard al cazinoului „Gold” din Bacau. Fost judoka de performanta. Medaliat al mai multor concursuri nationale si internationale. Membru al lotului national de Unifight. Medaliat la mondialele de la Praga cu argint la light contact (categoria A 95 kg).
E inalt, cu o constitutie masiva. Calculat, rational si foarte pragmatic. Uneori temperamental. Nu vorbeste mult, dar mai tot ce spune are legatura cu sportul. Afirma ca initial nu s-a simtit atras de judo, dar apoi si-a dat seama ca fizicul sau este construit pentru miscare. A inceput sa ii placa judo si nu a mai putut abandona acest sport. „Sportul mi-a intrat in instinct. In 2001 am devenit membru al lotului national de judo. Apoi, nu a trecut nicio zi fara antrenamente. La Praga nu ne-a ajutat nimeni. Nici Federatia, nici nimeni. Pe banii nostri ne-am dus pe banii nostri ne-am intors”, explica Ionut Smerea. Este sigur de victorie daca ii tremura genunchii. „Intru intr-o stare pe care nu pot s-o descriu. Un fel de exces de adrenalina. Si incep sa imi tremure genunchii. Atunci stiu sigur ca voi câstiga”, a spus Ionut Smerea. A luptat in finala cu un rus. Este convins ca a fost meciul lui, dar arbitrii au decis pentru el argintul.
Gosav: „Campionii adevarati sunt in ring!”
Mihai Gosav, 38 de ani, agent sef de Politie. A practicat judo de performanta. A obtinut zeci de premii si medalii la concursuri nationale si internationale. Azi este antrenorul lotului national de Unifight. Medaliat la mondialele din Praga cu bronz la full contact (categoria 95 kg).
Este foarte inalt si are o structura osoasa. Paseste sigur pe el. Nu ii este teama de durerea fizica si povesteste cum il frigeau palmele pe funia pe care s-a suit in concurs. Nu râde si vorbeste cu patima despre sport. Are multi prieteni sportivi pe care ii admira si respecta. E foarte ambitios si crede ca visul de a dezvolta acest sport in Bacau va deveni realitate. Pentru el participarea la mondiale a fost o provocare. A vrut sa demonstreze ca la 38 de ani mai poate sa lupte corp la corp cu cei cu 15 ani mai tineri decât el. Desi ca formare sportiva este judoka, este convins si azi ca sportul care i s-ar fi potrivit cel mai bine este handbalul. „La 38 de ani, nu ma asteptam sa urc pe podium”, afirma sportivul de 38 de ani. El este cel care a pus bazele lotului national de Unifight la Bacau. „Imi cunosteam colegii si stiam de ce sunt in stare. Le-am propus sa facem o echipa si am reusit. Stiam ca au potential. Din ianuarie vreau sa sa atrag copii si sa dezvolt un astfel de club aici în Bacau”, spune cu convingere Gosav. Afirma ca adevaratii luptatori sunt in ring. „Numai faptul ca am ajuns in ringul de lupta inseamna mult. Campionii adevarati sunt in ring. Dupa traseu, puteam sa renuntam la lupta daca nu eram pregatiti. Faptul ca am ajuns sa luptam in ring, faptul ca nu am cedat, inseamna mult si conteaza pentru noi”, a explicat sportivul de 38 de ani.
Sanse sa devina sport olimpic
Universal Fight (n.r. – prescurtat unifight) este un sistem sportiv aplicativ militar, în care pot participa practicanţi ai unui sport cu caracter de luptă, ce conţine două etape consecutive. Prima constă în parcurgerea unei piste cu obstacole şi probe de tir. Orice obstacol nedepăşit atrage descalificarea sportivului. Cea de-a doua etapă, ce are loc imediat după, constă în lupta corp la corp pe ring. Federaţia Internaţională de Unifight a fost fondată, la Paris, în anul 2000, sub conducerea campionului olimpic de judo Serghei Novicov, din Rusia. În 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, unifightul va fi sport demonstrativ, existând şanse să devină sport olimpic. (Olimpia FILIP)
