De-a lungul a vreo doi kilometri, funcţionau în curţile localnicilor adevărate abatoare de porci. De-o parte şi de alta a drumului, zăpada din curţi era pătată de sângele râmătorilor. Din 20 în 20 de metri sunt pancarte din tablă sau cartoane cu anunţul „Vând porci” sau, mai la obiect, direct „Porci”.La ora opt, zeci de maşini trăseseră pe dreapta. Oamenii începuseră să vină după carne de porc la preţuri de dumping. O sută de mii de lei vechi chilul în „viu” sau, dacă-l vrei tăiat, 11 lei la chil pentru partea din faţă şi 12 – pentru posterior.
„Plecaţi, bă, că vă căutaţi belea!”
Până de curând, carcasele godacilor erau expuse, spre oroarea trecătorilor, direct pe garduri sau erau atârnate în copaci. De frica amenzilor, negustorii de porci s-au retras în bătătura lor. „N-aveţi de meserie, mânca-v-aş gura voastră!”, se răsteşte un localnic la vederea aparatului de fotografiat.Omul e stropit cu sânge pe faţă şi are un satâr în mână. Tocmai ce terminase de căsăpit un râtan de peste 150 de chile. „De ce nu vă luaţi, bă, de parlamentari? Lăsaţi omu’n pace, e munca lui de-un an!”, îi sare în ajutor clientul, un domn bine, cu căciulă de astrahan. Mai încolo cu vreo sută de metri, aceeaşi ospitalitate: „Plecaţi, bă, că vă căutaţi belea!”. Aici erau la capitolul pârlit. Mirosul de şorici şi de ţuică fiartă te-ar fi ţinut în loc, dar privirile măcelarilor îţi arătau limpede că eşti nepoftit.
„Vrei factură, du-te, frate, la Metro”
Într-o remorcă ruginită, tractată de-o Dacie perfect asortată, îşi aşteptau inevitabilul două scroafe, fete mari. Ninel, proprietarul grăsunelor, e dispus să le dea cu 90 chilu’ în „viu”, dar: „Numa’ de le iei p-amândouă, frumoasele mele!”. Deodată, dintr-un jeep cu număr de Giurgiu descinde un ins care, autoritar, îi ordonă ţăranului: „Hai, gata! Închide şi pleacă acasă!”.Aflu de la un pici cu lumânări la nas că „nenea e de la primărie”. Nenea nu vrea însă să discute cu noi. După o oră, Ninel era în acelaşi loc. Nenea, nu. Întrebăm, în calitate de clienţi, într-o gospodărie mai acătări, de factură şi chitanţă. Chipurile, ne trebuie pentru un restaurant. Mai că nu ni se râde în nas. „Vrei factură, dute, frate, la Metro”, ne lămureşte gospodarul, în timp ce femeile din casă trebăluiau pe lângă două ceaune.Unul cu pomana porcului clientului şi altul cu o mâncare de orez cu prune uscate, pentru babele care ţin post. Cât despre aviz de la veterinar, se poate, da’ mai încolo, spre prânz, când s-o trezi. Că, deh, e sâmbătă. Într-un singur loc am găsit o familie care-şi crescuse porcul pentru consum propriu.Dar de tăiat, era făcută programarea pentru astăzi, de Ignat. La capătul dinspre Giurgiu al comunei, pe mâna dreaptă, se află târgul de animale. Zăpada e de o jumătate de metru peste el.
