Costul ignoranţei Guvernului

Anul economic 2009 a debutat prin căderi zgomotoase, dar se încheie într-o notă de încredere în perspectivele de redresare, după ce, din vară, au început să apară tot mai multe semnale pozitive. Nu a fost un an deloc uşor, dar nici unul apocaliptic, cum se profeţea pe la talk-show-uri. Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a ţinut încă din primăvară să-i tempereze pe ultrapesimişti, spunându-le că dracul nu este atât de negru cum cred unii. Dar cine a avut urechi să-l audă? Aşa s-a întâmplat şi anul trecut când domnia sa atrăgea atenţia românilor că situaţia economică nu este atât de roză cum o prezentau cei de la Palatul Victoria. Politicienii noştri nu prea ascultă însă de economişti, tot aşa cum bolnavii nu prea ţin seama de ceea ce le spun medicii. Costul ignoranţei este adesea foarte mare. Guvernul Boc s-a împrumutat în 2009 de multe miliarde de euro, deoarece în 2008 au fost sporite cheltuieli publice permanente care nu puteau fi finanaţate decât din venituri excepţionale, cum sunt cele provenite din acordul cu FMI şi Uniunea Europeană sau din reducerea rezervei minime obligatorii de la BNR. Lucrurile se vor complica extrem de mult, dacă publicul nu va înţelege că, mizerabile, cum sunt, salariile bugetarilor şi pensiile nu au finanţare pe termen lung. Veniturile excepţionale azi le ai, mâine nu le mai ai. Acordul cu FMI este până în mai 2011. Ce vom face după aceea? Iată de ce este absolut necesară ajustarea în profunzime a cheltuielilor publice, îndeosebi pe seama clientelei politice, a birocraţiei sufocante şi corupţiei omniprezente din România. Procesul a început în 2009, dar s-a avansat foarte puţin din cauza crizei politice. Anul 2010 este unul decisiv în ce priveşte reforma statului şi reducerea dezechilibrului intern.
Trei sunt factorii care în primul trimestru din acest an au împins economia în jos, iar în cel de-al doilea au început să o tragă în sus. Primul este efectul de bază. În 2008 s-a apăsat atât de mult pe acceleraţie când nu trebuia încât în 2009 nu puteai să nu ai căderi atât de abrupte. În ultimele trei luni ale anului în curs nu mai există efectul de bază, astfel încât economia ar putea să revină pe plus, aşa cum se aşteaptă şi Comisia Europeană. Dar şi într-o asemenea eventualitate, unii vor vedea jumătatea plină a paharului (revenirea pe ultima sută de metri în teritoriu pozitiv), iar alţii jumătatea goală (restrângerea consistentă a PIB pe ansamblul anului). Al doilea factor este încrederea investitorilor străini, care a scăzut mult din cauza deficitului foarte mare de cont curent. Percepţia de risc de ţară s-a îmbunătăţit însă după încheierea acordului cu FMI şi ca urmare a severei ajustări a deficitului extern, care interesează cel mai mult pe cei care plasează capital în România. Al treilea factor este comerţul exterior, care ne-a dezavantajat când au căzut principalele noastre pieţe de desfacere şi ne-a favorizat când au început să se redreseze economiile din zona euro.