Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare se naşte în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadocsiei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru de Sevasta. Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără şi Naocratios; iar 6 vor deveni sfinţi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânăra, Macrina ce Bătrână(bunica Sf. Vasile) şi Emilia(mama Sf. Vasile). Macrina cea bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul. Vasile primeşte prima învăţătură în casa părintească. După aceea studiază la Cezareea Capadocsiei şi Atena. A avut profesori vestiţi: pe Libaniu, Proheresiu şi Himeriu. Încheagă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viaţa lor studenţească e un model pentru teologii de totdeauna. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al Bisericii. S-a întors în patrie pe la anul 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câştigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macrina. A renunţat la lume şi a intrat în monahism după ce a fost botezat. A făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoaşterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea înfiinţată de el in Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea şi cu râvna caldă intelectuală. Aici a scris el Regulile vieţii monahale(Regulile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei cu Sf. Grigorie.
În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu şi hirotonit preot în 364, spre a i se încredinţa pastoraţia episcopiei. După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit a Cezareei, cu o dârză opoziţie din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului şi a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărţi in două.
În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriaşă activitate dogmatică, pastorală şi socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaşte scena cu prefectul Modestus de Valens. A înfiinţat instituţii de asistenţă socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital(şi de leproşi), şcoli tehnice. Toate aceste aşezăminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferinţelor celor mulţi, criticându-i pe bogaţi. N-a făcut deosebire între neamuri şi credinţele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.
În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie şi la papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între Orient şi Occident împărţite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învăţătură, a menţinut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de ştiinţă. A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toţi şi numit încă de atunci „cel Mare”.