Doua campanii electorale, apetitul pentru scandal, criza economica ce a ascutit lupta pentru audienta. Suficiente motive pentru ca rateurile profesionale sa abunde in presa pe parcursul lui 2009. Startul a fost dat de OTV, cu Dan Diaconescu „aruncat la tomberon”, iar cursa a continuat pe tot parcursul anului, incheindu-se fulminant in campania prezidentiala din noiembrie-decembrie.
Vezi cele mai rasunatoare derapaje si scandaluri din presa in 2009 si comenteaza: care sunt cele mai grave 5 astfel de cazuri?
Ianuarie
In direct la OTV, personajul Tolea a incearcat sa-l arunce, la propriu, la gunoi pe Dan Diaconescu. Incidentul a atras o amenda CNA pentru OTV, in ideea ca scena respectiva „instiga la violenta”.
Februarie-martie
Acoperirea media in cazul handbalistului ucis Marian Cozma a determinat mai multe organizatii sa acuze „desconsiderarea cvasigeneralizata a normelor etice si profesionale” in redactii. Derapajele semnalate: nerespectarea prezumtiei de nevinovatie, amestecul in viata privata a familiei celui decedat, referiri nejustificate la etnia presupusilor infractori, incitarea la violenta. In cadrul unei dezbateri gazduite de CNA, reprezentantii televiziunilor au explicat prestatia acestora facand referire la competitia de pe piata.
Aprilie
Adevarul Holding si grupul Intact s-au angajat – folosindu-se de propriile canale de informare intr-o disputa de business – intr-un schimb de acuzatii grave pe seama promotiilor de carte ale ziarelor Adevarul si Jurnalul National.
ActiveWatch-AMP a acuzat societatea Conpress, printre actionarii careia se numara si primarul Constantei, Radu Mazare, ca a „cenzurat prin blocarea difuzarii” ziarul Ziua de Constanta.
Principalele posturi de stiri si OTV au fost amendate de CNA pentru felul cum au abordat cazul „Gigi Becali arestat”, fiind sanctionate lipsa de impartialitate a moderatorilor, corecta informare, echilibrul de opinii, interventiile lui Marian Vanghelie care a spus ca urmau sa fie arestati si oameni din media, precum si atacuri la adresa judecatorului care a decis arestarea
Iunie
La finalul campaniei pentru europarlamentare, TVR l-a invitat in cadrul stirilor pe vicepresedintele PSD Liviu Dragnea, in conditiile in care campania luase sfarsit, invitatul transmitand mesaje politice. Incidentul a atras doar o somatie din partea CNA si a fost invocat, ulterior, de mai multi angajati ai Departamentului Stiri intr-un protest al acestora la adresa prestatiei Madalinei Radulescu la conducerea departamentului.
CNA a decis o amenda maxima, de 100.000 de lei, pentru postul Kanal D pentru difuzarea de materiale pornografice in cadrul unei editii a emisiunii Lazarus Show. Secventele obscene au atras si o atentionare din partea Clubului Roman de Presa pentru conducerea Kanal D.
Iulie
Imediat dupa ce a fost instalat director la Cotidianul, Cornel Nistorescu a fost acuzat ca a cenzurat o ancheta despre prietenul sau Petru Romosan
Septembrie
Postul DDTV a inceput spre finalul verii sa difuzeze filme, inclusiv filme din portofoliul Warner Bros, in cazul carora Pro TV este detinatorul de licenta pentru difuzarea TV in Romania. DDTV s-a ales cu o amenda din partea CNA
Noiembrie
Scandalul inregistrarilor Sorin Rosca Stanescu – Bogdan Chirieac – Catalin Macovei a determinat Comisia Media, convocata pentru prima data de la infiintare de catre conducerea Clubului Roman de Presa, sa decida ca Stanescu si Chirieac sa nu mai fie prezentati ca „jurnalisti”.
Vezi aici una dintre reactiile provocate de felul cum, la scurt timp dupa declansarea scandalului, postul Realitatea TV a abordat cazul. Vezi aici reactiile CRP / COM despre comportamentul lui Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac. Realitatea TV a anuntat la un moment dat ca Stanescu si Chiriac nu vor mai fi invitati in emisiunile electorale ale postului. Cei doi au reaparut pe post, telefonic sau in platou, in ultimele zile ale anului.
Antena 3 a publicat pe propriul site, „in urma unei erori tehnice”, un material in lucru ce anunta moartea actorului Gheorghe Dinica inainte ca acesta sa treaca in nefiinta. Paginademedia.ro nota atunci ca un incident similar s-a petrecut si in cazul ziarului Romania libera.
In noiembrie, in plina campanie electorala, apare scandalul „Basescu a lovit un copil”. Presedintele in exercitiu, candidat la un nou mandat, este pus in direct, la Realitatea TV, in fata imaginilor controversate in care pare sa loveasca un copil, in timpul unui miting electoral din 2004. Gazda talk-show-ului, Razvan Dumitrescu: „toate televiziunile prezinta imagini cu Traian Basescu lovind, aparent, un copil”. Secventa video, neverificata, avea sa fie reluata de sute de ori pe posturile de stiri si sa fie „confirmata” drept reala chiar de Dinu Patriciu. CNA a acordat amenzi doar pentru incalcarea drepturilor minorilor. Presa avea ulterior sa dezbata pe larg, multa vreme, si cazul „casetei compromitatoare” cu Mircea Geoana, pe care Traian Basescu a spus, inaintea turului doi, ca a primit-o, dar a refuzat sa o dea presei
Decembrie
La 1 decembrie, TVR 2 a transmis pe larg un miting electoral al lui Mircea Geoana, la Adamclisi. Transmisia a avut loc in plina campanie electorala, in care TVR s-a remarcat mai mult prin absenta decat prin participare. In acelasi timp, singurul post care transmitea imagini de la manifestatia din Piata Universitatii era OTV. In prealabil, posturile de stiri reflectasera pe larg, dar deformat manifestatia anti-PSD de la Timisoara
In ziua turului 2 al prezidentialelor, Antena 3 a difuzat rezultate partiale de la exit-poll-uri cu mult inainte de ora 21.00
Antena 3 si Realitatea TV au organizat, in ziua turului 2 al prezidentialelor, chiar inainte de inchiderea urnelor, dezbateri pe tema alegerilor. Discutia de la Antena 3 s-a transformat rapid, contrar reglementarilor in vigoare, intr-o dezbatere electorala cu participarea lui Cristian parvulescu, Victor Ciorbea, Petre Roman si C.V. Tudor
Radio Romania Actualitati a difuzat, in zorii zilei alegerilor, un spot anti-Basescu. SRR acuza un „atac informatic extern”, anchetat de forurile abilitate
ActiveWatch-AMP aprecia, imediat dupa alegeri, ca televiziunile au avut un comportament „iresponsabil” pe parcursul campaniei prezidentiale. (hotnews.ro)