Poliţiştii din comuna Nicolae Bălcescu au fost sesizaţi de Daniel P., de 26 ani, despre faptul că a constatat că din imobilul aflat în construcţie, ce-i aparţine mătuşii sale, au fost sustrase mai multe bunuri.O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului iar în urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au depistat făptuitorii: doi minori de 14 şi 16 ani din aceeaşi localitate. Poliţiştii au stabilit că în perioada 7.06.2011 – 19.06.2011, cei doi minori au pătruns în repetate rânduri în imobilul nelocuit, unde obişnuiau să se joace. În această perioadă, minorii au sustras mai multe bunuri, printre care: veselă, pături, perdele şi unelte folosite în construcţii.S-a stabilit că prejudiciul produs este în sumă de aproximativ 5000 lei, o parte din acesta fiind recuperat prin înapoierea bunurilor sustrase.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ
Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri); la plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă; biletele de genul „ SUNT PLECAT PENTRU… ZILE” pot face deliciul hoţilor, cu atât mai puţin este indicat să lăsaţi cheia „sub preş”. păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui; nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii; dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu; atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră; nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere. In cazul în care sunteţi victima unui furt din locuinţă, anunţaţi de urgenţă Poliţia; nu atingeţi şi nu modificaţi poziţia lucrurilor din locuinţă şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional, întrucât se pot distruge mijloace de probă.Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie, este 112 – POLIŢIA – APEL DE URGENŢĂ!