Pe linia executării misiunilor de ordine publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău a executat un număr de 730 misiuni atât independent cât şi în cooperare şi colaborare cu alte instituţii, având drept scop asigurarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă teritorială, apărarea drepturilor cetăţenilor şi protecţia acestora, apărarea proprietăţii publice şi private, prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, din care: 452 misiuni de menţinere a ordinii publice, din care 31 în staţiuni montane şi trasee turistice adiacente, 27 în staţiuni balneare, 124 patrule independente executate în mediul urban, 106 patrule mixte executate în mediul urban, 64 patrule independente executate în mediul rural, 31 patrule mixte executate în mediul rural, 1 acţiune desfăşurată în zona instituţiilor de învăţământ, 9 acţiuni executate în alte zone de interes operativ, 56 misiuni de asigurare a ordinii publice, din care 1 misiune de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, 75 misiuni de asigurare a ordinii publice,din care 53 la manifestări cultural – artistice, religioase, 11 la manifestări sportive, 11 misiuni de asigurare a ordinii publice la instanţe, 58 acţiuni de intervenţie, 113 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii, şi 18 acţiuni executate cu organizaţii, agenţii, oficii centrale de stat sau locale. Pe linia constatării faptelor de natură penaăl, în perioada de referinţă, s-au instrumentat şi înaintat spre competenta soluţionare parchetelor un număr de 12 dosare penale. Din dosarele instrumentate în luna august – 2011, exemplificăm:1. În dosarul înaintat lucrătorilor biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei mun. Bacău s-au instrumentat faptele de „tâlhărie”, prevăzută şi sancţionată de art. 211 Cod penal şi “viol“ prevăzută şi sancţionată de art. 197 Cod penal, săvârşite de numitul P. Iulian, care, în ziua de 28.08.2011, în jurul orei 17.00, în Parcul Cancicov, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a acostat-o pe numita A. Maricica, care aştepta pe o bancă. Pentru a scăpa de insistentele bărbatului, aceasta a plecat spre str. Ana Ipătescu, dar numitul P. Iulian a urmărit-o, i-a smuls lănţişorul de aur de la gât şi telefonul mobil din mână, a urcat-o într-un taxi şi a condus-o la domiciliul său, unde a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei sale. 2. În dosarul înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti s-a instrumentat fapta de „furt calificat“ prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 Cod Penal, săvârşită de numitul B. Costel, care în ziua de 20.08.2011, în jurul orelor 20,00, a fost depistat după ce, în timp ce se afla la domiciliul numitului B. Vasile situat în mun. Moineşti, jud. Bacău, profitând de neatenţia acestuia, i-a sustras un telefon mobil pe care l-a vândut numitului A. Neculai contra sumei de 12 lei. În cea ce priveşte situaţia infracţiunilor constatate de către I.J.J. Bacău în comun cu poliţia, în cadrul dispozitivelor mixte de menţinere a ordinii si siguranţei publice, în luna august 2011 numărul acestora a fost mai mic faţă de luna precedentă, fiind constatate în flagrant un număr de 11 infracţiuni şi au fost identificaţi un număr de 14 făptuitori. Pe linie de contravenţii, în luna august 2011 activitatea pe aceasta linie s-a concretizat în aplicarea unui număr de 633 sancţiuni contravenţionale, din care 443 au fost amenzi în valoare de 120350 lei, iar 190 avertismente. Sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă au fost în majoritate la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – 548 sancţiuni.
Pe celelalte acte normative situaţia se prezintă astfel:Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite – 83 sancţiuni; Alte acte normative – 2 sancţiuni .Pe linia evidenţei mandatelor de aducere şi a ordonanţelor de interzicere a părăsirii localităţi/ţării, la nivelul unităţii au fost executate un număr de 23 mandate, 9 materializate prin prezentarea persoanei şi 14 prin neprezentarea persoanei instanţei emitente a mandatului. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.