Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat de către Serviciul de Ambulanţă să intervină în municipiul Bacău, strada Gării, pentru sprijin în transportul unei persoane supraponderale, G. C., în vârstă de 76 ani. Pacientul a fost transportat de echipajul de intervenție din apartamentul său, situat la etajul VI al imobilului, la ambulanţă, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.