„Spaniolul” Cimpoesu!

Romanul “Simion liftnicul”, semnat de prozatorul bacauan Petru Cimpoesu, fusese fost tradus si publicat in Cehia si Italia si prezentat publicului din Austria. De ceva vreme, romanul are si o versiune in limba spaniolaa, “Un Santo en el ascensor”, aparut la Editura „Icaria”, din Madrid. In 2006, „Simion liftnicul” a fost declarata cartea anului in […]

Sfintirea bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Filipesti

Duminica, 11 octombrie, la Filipesti va avea loc slujba de sfintire a bisericiipentru „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. Ceremonia religioasa va fi oficiata de PS Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Proiectul bisericii a demarat in 1997. Ctitorul ei este preotul Ion Baisan. A fost ajutat de enoriasi, de Consiliul Local din Filipesti, dar si […]

România, locul 63 în clasamentul privind dezvoltarea umana

Criza economica globala a redus rolul muncitorilor imigranti, însa acest lucru se va schimba dramatic, releva un raport al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).Totodata, raportul arata ca Norvegia se afla pe primul loc în lume din punctul de vedere al indicelui de dezvoltare umana (HDI), în timp ce România ocupa locul al 63-lea în […]

O palma pe obrazul României

„Guvernul si mediul de afaceri trebuie sa gaseasca solutii pentru a oferi oportunitati tinerilor, pentru ca, în prezent, „prea multe talente“ nu mai vad o perspectiva în România”, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Amercii la Bucuresti, Mark Gitenstein. „Ma tem ca prea multe talente românesti nu mai vad o perspectiva aici si îsi leaga […]

Studentii, testati anti-doping inaintea examenelor

Situatii precum necesitatea de a memora o sinteza a literaturii ruse sau a unei formule complexe într-o seara îi pot determina pe studenti sa apeleze la medicamente nootrope, utilizate pentru tratarea dementelor sau a problemelor de atentie, sustine Vince Cakic, de la departamentul de psihologie al universitatii din Sidney. Acesta vorbeste despre medicamente precum modafinil […]

Legenda profesorului

In plin protest al profesorilor, am gasit o legenda a acestuia.Ni se pare foarte sugestiva si de aceea ne-am luat permisiunea sa o publicam. Când Dumnezeu a creat profesorul, a chemat toti îngerii si i-a întrebat: -Cum ar trebui sa fie un profesor? Îngerii i-au dat mai multe raspunsuri, sa iubeasca copiii, sa ramâna mereu […]

“Funny Money”, la Teatrul George Bacovia

“Funny Money”, scrisa de autorul englez Ray Conney, este un text cu un succes in teatre din toata lumea, producatorii americani grabindu-se sa o ecranizeze. Teatrul Municipal Bacovia propune textul in versiunea scenica semnata de Dumitru Lazar cu titlul “Farmecul Ametitor al Banilor Negri”. Este o comedie de situatie cu un ritm alert al actiunii, […]

Zece copii din România traiesc in saracie absoluta!

Eurodeputata PSD, Corina Cretu, sustine ca unul din zece copii români traieste in saracie absoluta si solicita implicarea Executivului comunitar in aceasta problema, aratând ca ponderea copiilor care traiesc in saracie absoluta in România ajunge in acest an la 10,7 la suta, de la 7,8 la suta in 2008. In calitate de vicepresedinte al Comisiei […]

Manifestari de amploare la Scoala „Dr. Alexandru Safran”

Un eveniment notabil a fost organizat ieri, 6 octombrie 2009, la Scoala cu clasele I-VIII „Dr. Alexandru Safran” din Bacau. Cu aceasta ocazie, Fundatia „Dr. Alexandru Safran” din Elvetia a decernat premii de excelenta unui grup de elevi ai scolii bacauane, pentru merite deosebite. În acest context special a fost lansat si proiectul „Scoala tinerilor […]

Servicii noi, pentru cititorii cu nevoi speciale

Lumea bibliotecilor s-a schimbat foarte mult si, din aceasta cauza, ele trebuie sa raspunda nevoilor de informare ale tuturor categoriilor de cititori, inclusiv ale cititorilor cu dizabilitati. Tocmai de aceea, luând exemplul tarilor occidentale, bibliotecile publice din tara noastra trebuie sa infiinteze sectii cu carte in formate accesibile persoanelor cu deficiente de vedere sau de […]

Examenul de bacalaureat 2010

Pe site-ul http://www.edu.ro, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a publicat ordinele de ministru privind aprobarea calendarului si metodologiei de organizare si desfasurare a examenului national de Bacalaureat 2010, respectiv a disciplinelor si programelor aferente sustinerii acestui examen. Conform Ordonantei de Urgenta nr. 97/9 septembrie, examenul national de Bacalaureat are, începând cu anul scolar 2009-2010, o […]

Festivalul National „Neghinita”

In perioada 16 – 17 octombrie 2009, Fundatia Teatrala „Neghinita” Bacau, Consiliul Local si Primaria Municipiului Bacau organizeaza prima editie a Festivalului National de Teatru, Muzica Usoara si Dans pentru Copii „Neghinita”. Dupa cum ne-a informat Mariana Tanasa, de la Fundatia „Neghinita”, manifestarea va avea loc in trei sali ale orasului nostru : Teatrul Municipal […]