POLIȚIȘTII BĂCĂUANI, ALĂTURI DE ELEVI, LA ÎNCEPUTUL UNUI NOU AN ȘCOLAR

Aproape 300 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă. Din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre TOBĂ, luni, 14 septembrie a.c., poliţiştii vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea […]

Jertfa unui tanar antrenor

Produs la CSS Bacau, elev al profesorului Mircea Pana, Florin Ganea, fost coleg de generatie cu Cristi Ciocoiu si Radu Ciobanu. A facut parte dintre acei tineri care n-au avut copilarie, fiindca, fie iarna, fie vara, au stat numai prin cantonamente sau pe teren. Unii nici macar ziua de nastere nu si-o sarbatoreau alaturi de […]

Nașterea Maicii Domnului

Ziua de 8 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Sărbătoarea aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii. Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Fecioara Maria s-a născut din parinți foarte înaintați în vârstă, Ioachim si Ana, ca rod al […]

ACŢIUNE PENTRU SIGURANŢA COMUNITĂŢII

Poliţia Română a desfăşurat acţiunea “BLOCADA” pentru prevenirea comiterii de infracţiuni şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. În perioada 25 iulie – 31 august a.c., poliţiştii din judeţul Bacău au constatat peste 270 de infracţiuni, au aplicat peste 7400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2 000 000 de lei, au confiscate 7 arme, […]

AŢI VĂZUT ACEASTĂ MINORĂ?

Poliţiştii din Bacău caută o minoră de 14 ani, care a plecat voluntar de la domicliul său din oraşul Buhuşi şi nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă -112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. […]

Camera Deputatilor si-a ales noua conducere. Gabriel Vlase a fost reales in functia de Vicepresedinte al Camerei Deputatilor

Deputaţii au ales marţi, în plen, noul Birou permanent al Camerei, cu 273 voturi ‘pentru’ şi şapte ‘împotrivă’. PNL a obţinut încă un post de chestor în această sesiune prin modificarea algoritmului politic, iar UDMR a pierdut unul. Vicepreşedinţi ai Camerei vor fi Gabriel Vlase, Florin Iordache, Rodica Nassar,  de la PSD şi Dan Motreanu […]

Un simplu SMS la 8832 cu textul “Matei” poate să-i readucă speranța unui copil

Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți,  Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. În prezent, micuțul are 6 luni și are nevoie de 24.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l […]

ISUJ Bacău, la faza finală a concursurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă

În perioada 1 – 4 septembrie 2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiș este gazda etapei finale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Această competiţie face parte din Programul de Acţiuni pentru sărbătorirea a 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a Zilei de 13 Septembrie – […]

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește la 31 august. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca ”Ziua limbii române”. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată […]

Cod Portocaliu de caniculă

Județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui se vor afla luni și marți sub Cod Portocaliu de caniculă, în timp ce valul de căldură cu maxime ce vor atinge frecvent 35 – 37 de grade va persista în toate regiunile țării, aflate sub Cod Galben de caniculă. Potrivit avertizării […]

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu […]

Semnarea contractului de execuție pentru centrul oncologic al SJU Bacău

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a participat, joi seara, la semnarea documentelor privind începerea proiectării și execuției Compartimentului de radioterapie al Spitalului de Urgență din Bacău, obiectiv ce valorează aproximativ 27 de milioane de lei, incluzând și echipamentele de ultimă generație ce vor intra în dotarea acestuia. Compartimentul urmează a fi dat în funcțiune peste opt […]