Big Brother sta cocotat la cot de strada

Din acest an, strazile municpiului Bacau vor fi monitorizate cu ajutorul unui sistem video prin asocierea Consiliului Local cu Asociatia „Centru Regional pentru Siguranta Rutiera – IRSARo Bucuresti”.

Consilierii locali au aprobat proiectul de hotarare care se va materializa, in principiu, prin instalarea a 68 de camere de luat vederi pentru supravegherea circulatiei rutiere si a 15 camere de supraveghere in pietele si zonele aglomerate din oras.

Municipalitatea nu va investi nimic, costurile privind exclusiv IRSARo, aceasta din urma urmand sa incaseze 30 la suta din amenzile rutiere aplicate in municipiu pe baza inregistrarilor echipamentelor video.

Comisarul sef Ionel Mirica, reprezentantul Politiei Rutiere, a prezentat in fata consilierilor avantajele acestei asocieri.

„In anul 2005, au fost 17 morti in accidente rutiere in municipiu, anul acesta sunt deja sase. Daca le privim ca simple cifre, par putine. Insa este vorba de copii, de batrani, de sotii si soti care au murit. Aceasta este cea mai buna solutie pentru a reduce numarul accidentelor”, a spus comisarul sef Mirica.
(N.Brosteanu)

Comentarii

  1. Ca niste buni contribuabili ce sintem avem dreptul la libera informare si anume:
    – cite firme au fost inscrise la licitatie
    – pe ce perioada este incheiat contractul de asociere
    – daca este de anvergura nationala sau doar locala
    aceasta asociere

  2. Dar ce ne facem cu cei care au furat statul, cu evaziunea fiscala? Camerele de luat vederi sunt foarte bune, poate se mai obisnuieste lumea cu mai multa transparenta………

Adauga un comentariu

*