Imediat dupa 1990, un scriitor propunea intr-un roman ca la o anumita data, timp de 24 de ore orice roman sa aiba dreptul legal de a ucide pe oricine fara sa fie pedepsit. Ideea era ca in „noua era” deschisa de evenimentele din decembrie 1989 sa se paseasca fara resentimente, pentru ca acestea urmau sa fie ingropate odata cu cei ucisi.
Teoria era destul de bizara si a ramas inchisa intre copertile romanului.
In paralel, Proclamatia de la Timisoara propunea o reforma a clasei politice bazata pe interzicerea unor drepturi pentru anumite categorii de reprezentanti ai fostei Puteri comuniste.
Din pacate timpul a trecut fara sa se ia nici o masura in acest sens.
Acum, la 16 ani de la acel martie 1990, o lege a lustratiei pare sa se impuna dar, mai mult ca sigur, efectele ei vor fi aproape nule.
In primul rand pentru ca acum apare ca o arma politica indreptata impotriva Opozitiei. Puterea actuala isi va sacrifica vreo cativa trepadusi pentru a pune la index liderii Opozitiei. Cel putin aceasta pare perspectiva. De primenirea clasei politice nici nu mai poate fi vorba. Ce a fost de stricat s-a stricat pana acum.
In schimb, se profileaza un precedent periculos. Cine poate garanta ca atunci cand va veni lam Putere actuala Opozitie nu va impune o lege care sa „lustreze”, sa zicem, fostii capitani de vase. Sau pe romanii cu ochi albastri si par saten?
Sa ne intelegem bine: legea lustratiei a fost necesara. Dar in 1990. Acum poate fi la fel de periculoasa ca si lipsa ei timp de 16 ani.
Razvan BIBIRE
