Vanghelie – Chiar si asa, fara acel E de la inceputul numelui, cazut in crestelnita la botez, dl. Vanghelie reprezinta ultima achizitie postmoderna in materie de standarde politice globalizante, dar si salvator al PSD-ului aflat in purgatoriul renovarii.
Ales direct de poporul bucurestean ca 1/5 primar general al capitalei tuturor posibilitatilor, Domnia Sa (putin rspect, nu?) a declarat franc si modest: am o multime de calitati care ma recomanda ca lider, oamenii au simtit in mine un inovator. Sa fie vorba despre un autodidact si sa nu ne dam seama?
Poate ca da, poate ca nu, ar fi sa-i cerem prea mult, ori prea putin… {i ce daca nu-i expert in gramatica? Daca era, se facea profesor. Dar ce, alti lideri sunt mai cu mot? Nu cumva acesta-i trendul recrutarii noii clase politice din Romania? Parca Berlusconi e mai breaz? E Vanghelie, dupa cum il recomanda si numele, vreun misionar-cruciat ca domnul Gigi Becali? Greu de raspuns, pentru domnul Becali n-are seaman pe lume.
Atunci, cum de-a ajuns in fruntea organizatiei PSD Bucuresti, alaturi si coleg cu causticul domn Sorin Oprescu, ca sa folosim stilul inimitabil al noului ales? Nu cumva politica este arta compromisului? Nu cumva in politica totul este permis si posibil?
Pentru ca un Vanghelie sa ajunga in varful ierarhiei, e musai sa existe la baza alte cateva mii de vanghelie mai mici care sa scoata la lumina exmplarul unic si autentic de Vanghelie care este. Acesta-i principiul: votezi cu cel ce-ti seamana si-ti poarta mai departe mesajul.
La urma urmei, de ca n-ar avea si mahalalile, masele, periferia un reprezentant genuin in social-democratia autohtona? N-ati vazut ce-a patit elitistul Nastase? Asa ca domnului Vanghelie n-ai ce sa-i faci, el nu vulnerabil; e inimitabil si reprezinta vitejia inculturii asupra sperantei de mai bine a romanilor.
Nicolaescu
Asemenea clovnilor sau bufonilor regilor care nu-si cunosc lungul nasului, nas ce desparte transant in doua o privire mereu vizionara proprie doar detinatorilor adevarului absolut, inaccesibil prostilor, domnul ministru al Sanatatii intruchipeaza magistral insasi excelenta demagogiei.
Gestica: rafinat si genetic mussoliniana, de triumf retoric innascut; vocea sigura, de orator-tribun al unei imaginare revolutii in sistemul sanitar, debiteaza cu eleganta cele mai perfecte gogomanii. Domnul ministru confirma fara dubii suprematia fictiunii asupra realitatii; cozile la farmacii, absenta medicamentelor si mizeria din spitale nu exista pentru Domnia Sa; adevarate sunt doar propriile opinii exprimate cu aer de tortionar: jos universitarii directori de spitale, jos specialistii care sunt un pericol public, sus ai nostri, clientela!
Sa fie vorba de un minuscul Napoleon disperetuit, din invidie, de contemporani? Sau, ma rog, de un Robespiere al tranzitiei? Au, nu cumva, romanii isi distrug valorile si prtomoveaza impostura? Noi credem ca tocmai despre asta-i vorba: de fapt tot romanul simte ca sistemul pus la punct de marele reformator functioneaza impecabil; ba este chiar infailibil!
Sa ne-ntelegem: lungile siruri de pensionari din fata farmaciilor simuleaza doar, spre a deruta dusmanii, ca ar vrea sa-si cumpere compensatele cand, de fapt, ei se afla acolo cu noaptea-n cap pentru a-i multumi din inima Domnului Ministru.
Asa trebuie sa interpretam realitatea; orice alt tip de interpretare denota rea-vointa, manipulare a adevarului. Ca economist, domnul Nicolaescu aduce in sanatate un aer proaspat, de specialist providential in fictiuni. Ca si nobilul baron Munchaussen.
Ovidiu GENARU
