Alegerea profesiei…o răscruce pentru tineri

Alegerea profesiei -o rascruce pentru tineriMai sunt doar cateva săptămani pană cand elevii claselor a XII a îşi vor depune dosarele pentru admiterea la facultate, moment în care majoritatea dintre ei îşi decid viitorul.

Agitaţie, stres şi mai ales emoţii, acestea sunt sentimentele trăite de tinerii băcăuani care termină peste cateva săptămani liceul. Este normal, avant în vedere că examenele finale se apropie într-un ritm înfiorător de alert…mai sunt doar trei săptămani pană la examenul de Bacalaureat şi cam două luni pană la admiterea la facultate.

Dialoguri de genul „Ce vrei să faci cand termini? Ce facultate vei alege?” şi mai ales ”Ce profesie vei urma?” sunt auzite la tot pasul. La şcoală, pe stradă, şi chiar prin…baruri, locuri la care tinerii nu renunţă nici cu trei săptămani înainte de Bac. Răspunsurile vin prompt şi cu un oarecare ecou…”Vreau să devin arhitect, voi urma facultatea de arhitectură” sau „Îmi doresc să ajung un psiholog de succes, iar facultatea din Bucureşti este alegerea potrivită”.

Cu toate acestea, o mare parte din tineri nu ştiu încă ce vor. Se află practic la o răscruce de…ganduri. Şi asta pentru că elevii claselor a XII a, şi nu numai, beneficiază de un sistem educativ care le înfăţişează mai degrabă o crustă a realităţii decat miezurile ei.

OraÅŸul bate profilul

Faptul că Bucureştiul este un oraş în care posibilităţile de afirmare sunt numeroase, iar slujbele sunt mai bine plătite, majoritatea tinerilor preferă să pronunţe întai oraşul şi apoi Facultatea. Astfel, Capitala se află în topul preferinţelor tinerilor băcăuani atunci cand vorbim de un nou început.

A doua destinaţie referată de tineri este Iaşi, urmată de Cluj şi Timişoara. „Sincer… nu prea ştiu ce facultate o să urmez, însă un lucru este sigur: vreau să fie în Bucureşti. Acolo am şanse mari să mă realizez, am impresia că este o altă viaţă. Nu spun că Bacăul, sau un alt oraş nu îmi oferă posibilitatea să mă afirm, însă nu se compară cu Capitala.

În plus, aproape toţi prietenii mei merg acolo, aşa că…protestele părinţilor sunt de prisos”, a afirmat Alexandra V., elevă în clasa a XII a. De aceeaşi părere este şi Roxana, colega acesteia, care a completat că „…este foarte greu să iei o decizie atat de importantă, cu atat mai mult cu cat este vorba de viitorul tău.

Dacă ne vom ascunde tot timpul după fustele mămicilor, nu ne vom maturiza niciodată. Faptul că faci facultatea într-un oraş mare, în care nu este mami sau tati, te ajută să te maturizezi şi să vezi lucrurile altfel”.

Peste patru ani Bacău va fi ticsit de economişti

Spun asta pentru că majoritatea tinerilor îşi îndreaptă atenţia către facultăţile cu profil economic. Ştiinţele economice au captat deosebit de mult atenţia adolescenţilor. Cu siguranţă concurenţa la admitere la ASE va fi acerbă. O altă specializare pentru care optează elevii este limbi străine.

„Dacă nu voi reuşi la ASE voi merge la o facultate de limbi străine, susţine Marius P., elev. Sunt specializările la care mă gandesc de prin clasa a XI a, aşa că nu voi renunţa la aceste opţiuni. Mi se pare demodat să mai urmezi o facultate de inginerie sau de mecatronică…nu mai au viitor, părerea mea”. Concurenţă acerbă este şi pentru locurile existente la Comunicare şi Relaţii Publice, Medicină şi Jurnalism.

Părinţii – cei mai buni consilieri

Atunci cand nu sunt hotăraţi ce studii să urmeze, tinerii cer sfatul părinţilor. Şi asta pentru că se gandesc la consecinţele pragmatice ale hotărarilor pe care le pot lua fără să îşi consulte părinţii, la faptul că vor pragul vieţii adulte şi trebuie să ia în considerare finanţele, viitoarea familie şi altele.

Toate aceste presiuni care planează asupra adolescenţilor îi determină să apeleze la părinţi pentru a-i îndruma. În lipsa unor consilieri vocaţionali care ar trebui să existe în şcoli, părinţii devin cei mai buni consilieri. Motiv pentru care există riscul ca, la un moment dat să se impună urmarea unui anumit curs în viaţă.

Dar pentru că mulţi tineri se şi văd deja studenţi, asta îi încurajează şi le dă elanul de care au nevoie pentru a+şi susţine examenele care îi aşteaptă. Mai ales că va veni va veni, foarte curand vacanţa. Cu amintirile ei!

Alina RAŢĂ

Adauga un comentariu

*