Atentate Al-Qaida cu avioane Tarom

Al Qaida intenţiona să atace cel mai mare aeroport din Marea Britanie cu avioane de pasageri din România. Dezvăluirea şocantă a fost făcută chiar de preşedintele Pakistanului, Pervez Musharraf. Musharraf a declarat că, printre planurile teroriştilor Al Quaida, s-au numărat şi atentate ce urmau a fi înfăptuite cu avioane Tarom. Potrivit ediţiei electronice de luni a ziarului britanic „The Times”, Musharraf a spus că actul terorist ar fi fost plănuit de creierul atentatelor de la 11 septembrie, şeicul Khaled Sheikh Mohamed.

Acesta intenţiona să atace aeroportul Heathrow cu avioane care decolau de pe aeroporturile europene. Cursele aeriene aparţineau unor companii din Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Malta şi România. Conform declaraţiilor lui Musharraf, teroristul Khaled Sheikh Mohamed a preferat acest plan, pentru că măsurile de securitate din aceste ţări nu sunt foarte stricte.

România era avertizată

Autorităţile americane au avertizat România despre filiera pakistaneză încă din 2003. Potrivit analistului pe probleme militare ÅŸi de securitate Radu Tudor, autorităţile române au fost informate de către AdministraÅ£ia Federală a AviaÅ£iei din Statele Unite despre posibila utilizare a unor avioane pe ruta BucureÅŸti – Londra pentru un atac terorist asupra Aeroportului Heathrow.

Americanii au transmis atunci o avertizare serviciilor secrete româneşti, care se referea la necesitatea unui control amănunţit şi a unor măsuri de securitate sporite la toate cursele ce pleacă de la Aeroportul Henri Coandă spre Aeroportul Heathrow.

Avertizarea se referea la grupuri de posibili atentatori formate din trei – patru cetăţeni din Orientul Mijlociu sau Asia, care se îmbarcau împreună spre Londra. Ei puteau folosi orice companie aeriană pentru organizarea atentatului, dar special vizate erau British Airways ÅŸi Tarom. Cetăţenii subliniaÅ£i de raportul americanilor ca fiind posibili teroriÅŸti erau pakistanezi ÅŸi egipteni.

Antena 3

Adauga un comentariu

*