Vasile Nistor a rămas fără permis din cauza vitezei

Secretarul de stat Vasile Nistor a fost amendat luni cu 100 RON pentru că a circulat cu o viteză de două ori mai mare decât cea legală, informează corespondentul Amos News.

Nu este, însă, singura sancţiune administrată de poliţiştii băcăuani fostului deputat PD. Până la începutul anului viitor, Vasile Nistor va fi nevoit fie să meargă pe jos, fie să apeleze la serviciile unui şofer din cauza faptului că permisul său a fost suspendat pentru trei luni.

În dreptul localităţii Gheorghe Doja, judeţul Bacău, Vasile Nistor a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză de 116 kilometri pe oră. Demnitarul băcăuan a oprit la semnalul ofiţerilor de poliţie şi nu s-a opus atunci când aceştia i-au reţinut permisul de conducere. În maşina sa, un Volkswagen Pasat BC 33 BTA, se mai afla şi o rudă pe care Vasile Nistor se grăbea să o transporte din Bacău, la Bucureşti.

Vasile Nistor declară acum că nu şoseaua era liberă şi nu şi-a dat seama când autoturismul său, de 148 de cai putere, a depăşit suta de kilometri. “E prima amendă pe care o primesc în 24 de ani de când am carnet de conducere”, mărturiseşte Vasile Nistor care nu ştie, încă, dacă va contesta, sau nu, amenda primită de la poliţişti.

Adauga un comentariu

*