Patronii trebuie să aibă grijă de angajaţi şi în pauzele de masă

De anul viitor, legislaţia în domeniul protecţiei muncii va fi modificată substanţial. Astfel, angajatorii vor răspunde şi de accidentele pe care angajaţii le-ar putea suferi pe drumul spre serviciu şi de la job spre casă, dar şi în pauzele de masă.

Potrivit unui proiect legislativ elaborat de Ministerul Muncii, în categoria accidentelor de muncă se înscriu şi accidentele de circulaţie survenite în trafic în cazul în care persoana vătămată se află în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, dar şi cel de traseu – care survine în timpul deplasării de la domiciliu spre casă şi invers – sau în pauza de masă, aici fiind incluse accidentele care se întâmplă în timpul deplasării de la muncă spre locul unde se ia masa.

În cazul în care proiectul legislativ va deveni act normativ, acesta va genera o nouă meserie – prestator de serviciu de prevenire şi protecţie în domeniul muncii. Toţi angajatorii trebuie să fie autorizaţi din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă de către inspectoratele teritoriale de muncă pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea. Dacă unitatea are până la 49 de salariaţi, angajatorul poate realiza el însuşi activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dar după ce face un curs de minimum 40 de ore şi trece un examen care să dovedească pregătirea în domeniu.

De la 50 de salariaÅ£i în sus, angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire ÅŸi protecÅ£ie sau să încheie un contract cu un aÅŸa-numit „serviciu extern de prevenire ÅŸi protecÅ£ie”. Dacă angajatorul optează pentru un serviciu intern, lucrătorii trebuie ÅŸcoliÅ£i cel puÅ£in 80 de ore în domeniu. Proiectul prevede ca lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire ÅŸi protecÅ£ie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire ÅŸi protecÅ£ie ÅŸi cel mult activităţi complementare, cum ar fi stingerea incendiilor ÅŸi protecÅ£ia mediului.

Structura se va înnoi şi cu un comitet de securitate şi sănătate în muncă, acesta urmând să fie format din persoane alese de către lucrătorii din societate. Potrivit proiectului, angajatorul va trebui să prezinte, cel puţin odată pe an, un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile realizate şi eficienţa acestora, precum şi propunerile pentru planul de protecţie şi prevenire pe anul care urmează. Salariaţii vor fi instruiţi periodic, la locul de muncă. Ei vor fi chiar testaţi, în cazul în care vor pica testele neputându-şi relua activitatea. Instruirea periodică se face cel puţin din 6 în 6 luni sau după o absenţă de cel puţin 30 de zile, adică pentru salariaţii cu vechime, imediat cum vin din concedii.

Amos News

Adauga un comentariu

*