Si-au intors fata de la Scripat?

In doar doua saptamani legea a fost interpretata de Prefectura Bacau in doua moduri diferite. Daca initial un document obtinut de presa de la Registrul Comertului a fost considerat fara valabilitate, ulterior el a fost luat in considerare si a fost folosit pentru a-l demite pe Scripat.

Scandalul incompatibililor de la Bacau este deja cunoscut. Presa a descoperit ca mai multi primari si viceprimari, printre care chiar mana dreapta a lui Stavarache, viceprimarul Bacaului, Constantin Scripat, nu au renuntat dupa preluarea mandatelor la functiile de administrator in firmele pe care le detineau.

Ca, urmare, conform legii, ei trebuiau sa-si piarda functiile, deoarece erau incompatibili. Prefectura, in loc sa procedeze in mod similar cu alte institutii din tara, lungeste procedura si solicita interventia Corpului de Control al Ministerului Administratiei si Internelor.

Care constata, in mod ciudat, ca aproape toti cei descoperiti ca nu au renuntat la functiile de administratori nu se fac vinovati de incalcarea legii deoarece, de la aparitia articolelor de presa si pana la control au renuntat la functiile din firme. In plus, documentele obtinute de presa de la Registrul Comertului nu au fost luate in considerare pe motiv ca au fost obtinute „prea repede”, intr-o singura zi iar seful de la Registru si-ar fi depasit atributiunile atunci cand le-a furnizat mass-media.

Scripat are ghinion

Dupa doua saptamani, insa, institutia prefectului se suceste si interpreteaza legea altfel. Conform noii interpretari, documentul obtinut de redactorii de la Ziarul de Bacau – care intre timp au demisionat acuzand ca patronatul a facut presiuni sa nu publice informatiile legate de Scripat – este perfect valabil.

Cum secretarul municipiului Bacau trimisese Prefecturii o solicitare de incetare a mandatului lui Scripat pe baza documentului obtinut de ziaristi, s-a considerat ca exista motiv suficient pentru emiterea ordinului.

Scenarii posibile

Cum de, in doar doua saptamani, Prefectura a interpretat legea in doua feluri total diferite? Exista mai multe variante care pot fi luate in calcul. Prima: pentru a se salva imaginea de luptatori anticoruptie si de respectarea a legii de catre politicienii Aliantei, este sacrificat Scripat.

A doua varianta: viceprimarul a suparat foarte tare pe cineva important. A treia varianta: mentinerea lui Scripat pe functie ar fi permis politicienilor PSD din alte judete care au fost demisi pana acum tot pentru ca nu au renuntat la functii in firme sa aduca argumente in favoarea lor. In fine, cea mai plauzibila varianta ar fi ca Scripat va ataca in justitie ordinul de incetare a mandatului si va castiga fotoliul de viceprimar inapoi.

In acest fel politicienii se vor spala pe maini si vor lasa toata raspunderea Justitiei. Si motive pentru contestarea ordinului exista: in adresa trimisa de secretarul municipiului nu se solicita expres „incetarea mandatului viceprimarului Scripat” ci „aplicarea legii”. Teoretic, poate fi invocat un viciu de procedura.

Razvan BIBIRE

Hai la lupta cea mare!

Debarcarea lui Scripat lasa un loc gol pentru care se vor bate consilieri din tot spectrul politic. Surprinzator, sau nu, independentul Laurian Lucas, fost viceprimar intre 2000 si 2004, si-a anuntat intentia de a intra in hora. Avand in vedere faramitarea Consiliului Local, nu este exclusa o surpriza. Lucru valabil si in cazul lui Ilie Barzu, acesta avand si avantajul unei bune relatii cu cvasitotalitatea colegilor de consiliu.

Ca formatiune politica, Partidul Conservator poate emite pretentii justificate avand in vedere numarul de consilieri, insa stau prost la capitolul experienta in administratie. Mai bine stau liberalii, insa problemele interne si stilul imperativ al primarului-presedinte Stavarache a divizat grupul din Consiliu. De aceea, este greu de gasit un om care sa intre cu sanse in batalie. In sfarsit, PSD-ul poate juca doar rolul de arbitru (cu avantajele de rigoare), mai ales din cauza unei prestatii… timide a celor trimisi sa faca opozitie actualei puteri.

Adauga un comentariu

*