… si mie imi vine sa ma iau de-o aripa suie, despletita de puful lenevirii, sa ma arunc pe-o sa baltata cu amirosuri de iasomie si fraga salbateca. Da’ mai va pana atunci, ca ma caznesc sa sursur in surde urechi tot felul de intocmiri ce le zic eu adevaruri, ori numa’ pareri adevarate.
Si trece pe langa mine vanticelul parsivut, si nu-mi infoaie zburdalnicele amintiri. Si nu ma loveste in crestetul necresterii raza indulcita cu pacate mici si pofte mari. Si-mi cresc bataturile plictiselii in incaltarile nedescultate prin frageda, verde itire.
Macar cand s-or da peste cap de trei ori in de cate trei nopti mugurii si s-or preface in floare alba, rozie, rosietica sau cum o mai vrea nebuna de primavara sa fie, macar atunci, zic, sa ma fugaresc de aici, din cotlonul asta.
Ca m-am saturat de starpit la paiangeni parosi si de dat cu var albastriu peste lutul balegos de pe prispele targului! Da’ las’ ca-mi vine mintea la inima si sufletul sub talpi si apuc drumul sturlubatic al bucuriei!
Ca atata oi merita si eu, biata fiinta traitoare intr-o primavara neinchipuit de frumoasa si de straina!
Nelu BROSTEANU
