Un român va reprezenta Germania la Eurovision

Românul Roger Cicero a câştigat preselecţia din Germania a Eurovisionului din acest an. Finala concursului a avut loc la Hamburg şi a strâns cele mai bune 12 melodii dintre cele care au fost înscrise în luna februarie.

Spre deosebire de preselecţia ce a avut loc luna trecută în România, desemnarea câştigătorului a fost în totalitate lăsată publicului, neexistând un anumit juriu „competent”. Cântăreţul român de swing Roger Cicero a câştigat într-un final concursul, primind aproximativ 500.000 dintre cele 900.000 de televoturi, informează cotidianul Mittelbayerische.

Presa din Germaia îşi pune speranÅ£ele în românul nostru în vârstă de 36 de ani, considerând melodia sa „Frauen regier’n die Welt” – în traducere „Femeile conduc lumea” – drept una dintre favoritele concursului ce va avea loc pe 12 mai, la Helsinki. Mai mult, nemÅ£ii consideră că Roger are ÅŸanse reale de a aduce trofeul „acasă”, după nu mai puÅ£in de 25 de ani de la ultimul triumf german la Eurovision.

Roger Cicero este fiul lui Eugen Mircea Ciceu, un renumit pianist, interpret de muzică clasică ÅŸi jazz. Tatăl său – născut pe data de 17 iunie 1940 la Cluj – a luat calea Germaniei în anii ’60, cu prilejul unui concert de jazz ce a avut loc în Berlinul de Est. Ajuns acolo, românul nu s-a mai întors în Å£ară. După o perioadă petrecută în RDG, Eugen trece în Germania de Vest, unde o cunoaÅŸte pe Lili, cu care se însoară. ÃŽn 1970, vine pe lume Roger, fiul celor doi. ÃŽn decembrie 1997, Eugen moare.

„Nu aruncaţi jazz-ul la gunoi!”, a transmis Eugen Cicero prin muzica sa. Iar fiul sau, Roger, căştigătorul preselecţiei germane din acest, îi preia în mare parte linia, aplicând-o şi la swing, genul prin care s-a consacrat în industrie.

Antena 3

Adauga un comentariu

*