La Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a avut loc o dezbatere pe marginea unui program naţional promovat de FRF privind măsuri de educare a suporterilor şi copiilor în spiritul fair-play-ului.
Arhive pentru martie 2007
Liga I: Engleza, noua limbă oficială în Ghencea
Steaua Bucureşti a efectuat miercuri a doua prezentare a unui jucător brazilian fără translator după cea a portarului Andrey din urmă cu ceva vreme.
Senatorul Marius Marinescu: „ÃŽn PD domneÅŸte dictatura”
Senatorul PD Marius Marinescu este nemulÅ£umit de faptul că a fost deseori admonestat pentru luările de poziÅ£ie privind unele afaceri cu „iz mafiot” precum asfaltările sau contractele de construcÅ£ie ÅŸi reabilitare de drumuri.
Petrom majorează preţurile la benzină şi motorină
Petrom anunţă noi preţuri pentru produsele petroliere comercializate în benzinăriile Petrom şi Petrom V, începând cu data de 8 martie 2007, ora 0:01.
Vosganian: Creşterea preţului la gazele naturale va fi sub creşterea inflaţiei
Creşterea preţului la gazele naturale, în 2007, va fi sub creşterea inflaţiei, a declarat, astăzi, ministrul economiei Varujan Vosganian.
Peste 17 mil. de utilizatori de telefonie mobilă
La finalul anului 2006, numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă (pe bază de abonamente şi cartele preplătite) atingea 17,4 milioane, cu aproximativ 30% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, a declarat, astăzi, Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI în cadrul primei ediţii a Summit-ului SEE Investment organizat de Business Review.
PSD cere introducerea „programului rabla” ÅŸi pentru tractoare
Liderul PSD Mircea Geoană a lansat, la Braşov, ideea de a aplica prevederile “programului rabla†şi în cazul tractoarelor, măsură ce ar veni în sprijinul relansării producţiei de maşini agricole din judeţ.
Social-democraţii ameninţă cabinetul Tăriceanu cu o moţiune de cenzură
Preşedintele PSD Mircea Geoană i-a dat termen o săptămână premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru a prezenta în Parlament o variantă restructurată a Guvernului, în caz contrar social-democraţii urmând a începe demersurile pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură.
Filmele „Ryna” ÅŸi „A fost sau n-a fost?” participă la un festival de film din ScoÅ£ia
Lungmetrajul de debut al regizorului Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?”, ÅŸi pelicula Ruxandrei Zenide „Ryna” vor rula la Festivalul de Film New Europe de la Edinburgh, la sfârÅŸitul lui martie, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Cultural Român (ICR) Londra.
Tudor Giurgiu: Sunt de acord că nu trebuie să mărim acum taxa radio-TV
PreÅŸedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Tudor Giurgiu, a declarat, în ÅŸedinÅ£a de miercuri de la Comisia de cultură din Senat, că este de acord că nu trebuie mărită acum taxa radio-TV ÅŸi că „alte posturi se bucură că nu mărim această taxă”.
Bugetul a înregistrat excedent de 0,64% din PIB în ianuarie 2007
Execuţia bugetului general consolidat indică un excedent de 2,43 miliarde lei, reprezentând 0,64% din PIB, la sfârşitul lunii ianuarie 2007, în condiţiile în care guvernul a estimat un deficit bugetar anual de 2,8% din PIB.
Chişinăul cere ajutor comunităţii internaţionale pe tema relaţiei cu România
Guvernul de la Chişinău a cerut miercuri ajutorul comunităţii internaţionale ca să-şi folosească influenţa asupra României, pentru ca Bucureştiul să nu se mai amestece în treburile Republicii Moldova.
Comentarii recente