Elena Udrea, dată în judecată de un deţinut din Botoşani

Un bărbat de 27 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor după ce a încercat să îşi ucidă prietenul cu o şurubelniţă, a formulat o plângere penală pe numele Elenei Udrea.

Deţinutul Dinu Marius Tomasciuc, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani, îl acuză pe fostul consilier al lui Traian Băsescu de răspândire de date şi informaţii false în cazul „bileţelului roşu”.

Deţinutul este nemulţumit că fosta consilieră a lui Băsescu şi-a ,,băgat nasul în treburi care nu o priveau”. ,

,Prin influenţa sa pe care o avea asupra preşedintelui practic a instigat ţara asta la revoltă. L-am dat în judecată şi pe Traian Băsescu tocmai pentru faptul că nu trebuia să îi divulge acestei Udrea date importante pentru ţară”, spune deţinutul, care susţine că nu-i place de Elena Udrea „ca femeie”.

Plângerea penală a fost preluată de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins-o, la 17 aprilie. Amos News

Adauga un comentariu

*