Fotbal: Dorinel Munteanu şi Sorin Cârţu şi-au părăsit echipele

Etapa a 28-a a Ligii I la fotbal a adus deja două demiteri de antrenori principali deÅŸi s-au jucat doar ÅŸapte din cele nouă partide până acum, runda urmând a se încheia cu CFR Cluj – Steaua ÅŸi Gloria BistriÅ£a – Rapid.

Două dintre formaţiile care se pregătesc deja pentru partidele pe care le vor juca la matineu în sezonul viitor, FC Argeş şi FC Naţional, au rămas fără antrenori principali după înfrângerile din runda cu numărul 28.

Dacă antrenorul bancarilor, Sorin Cârţu, şi-a înaintat demisia, fiind clar că nici măcar el nu mai poate salva pe FC Naţional de la retrogradare, altfel stă situaţia în cazul lui Dorinel Munteanu.

Adus cu surle şi trâmbiţe la Piteşti în urmă cu mai puţin de un an, după un scandal mostru cu CFR Cluj, Dorinel Munteanu nu a reuşit să redreseze corabia numită FC Argeş şi a sfârşit prin a fi demis.

Patronul piteştenilor, Cornel Penescu, a pus demiterea lui Dorinel Muntean pe seama şocului necesar pentru a readuce echipa pe un drum bun, de FC Argeş urmând a se ocupa până la vară Constantin Cârstea.

Sorin Cârţu a preluat pe FC Naţional înainte de etapa a 18-a şi a rezistat doar 11 etape la cârma bancarilor, acumulând două victorii, două egaluri, şapte înfrângeri şi golaveraj 5-17, în timp ce Dorinel Munteanu a preluat pe FC Argeş înainte de etapa a 11-a şi a rezistat doar 18 etape, acumulând patru victorii, şase egaluri, opt înfrângeri şi golaveraj 13-18.

Adauga un comentariu

*