York-ul? Pub-uri ÅŸi ceainării sub ziduri romane ÅŸi un celebru Muzeu naÅ£ional al căilor ferate (amintirea RevoluÅ£iei industriale…), labirintul străduÅ£elor medievale din oraÅŸul vechi, fostul cartier al măcelarilor, anticariatele, barul-cetate Mickegate, Centrul Jorvik Viking, un fel de tunel subteran al timpului reprezentand un sat viking din secolul al X-lea (în 1976 s-a descoperit un cufăr cu 15000 de obiecte vikinge), Galeriile de artă, St. Mary’s Abbey ÅŸi Dumnezeu mai ÅŸtie ce-o mai fi.
ÃŽnsă în York merită să vii fie ÅŸi de la capătul pămantului ca să vezi copleÅŸitoarea catedrală Minster, cea mai talnică din Marea Britanie, probabil a doua din lume, după San Pietro. Un gigantic implant medieval de piatră care sfidează timpul; îţi vine să spui că veÅŸnicia există, sau mai bine taci ca să nu fii ridicol, îndură-Å£i neputinÅ£a de a folosi cuvintele; ca la Roengen lumina imaginează pe vitralii scene religioase venite din lumi pe care nu le cunoaÅŸtem. Există în astfel de spaÅ£ii un „dincolo” mistic, o conectare ÅŸi o îmbăiere la spiritualitatea speciei neîntalnită altundeva, o fervoare a ficÅ£iunii care imaginează amploarea creÅŸtinismului, cu îngerii lui civilizatori. Păşind în York Minster chiar ÅŸi cel mai încăpăţanat laic simte o tulburare de oaie rătăcită în noaptea istoriei.
Eu m-am simţit ca un fir de iarbă în adierea Divinităţii.
Catedrala, un amestec de stiluri, clasic, normand, saxon si englez conservă energiile unui sfert de mileniu de travaliu început în goticul an 1291, ca „un act de rugăciune al celor mai practici oameni din lume”. Romanul Constantin cel Mare a fost declarat împărat în acest spaÅ£iu gotic. Catedralele sunt un fel de osuare ale credinÅ£ei. Un fel de zgarie nori ai Evului Mediu, îşi spun turiÅŸtii adunaÅ£i ÅŸi manaÅ£i cu turmele disdedimineaţă în faÅ£a intrării; fiecare îşi ia din Minster ceea ce i se cuvine. Scrie ghidul: „Marea fereastră de Est conÅ£ine cea mai mare suprafaţă de vitralii din lume (scene biblice despre începutul ÅŸi sfarÅŸitul lumii) într-o singură fereastră. A fost terminată în 1407 de către sticlarul John Thorton, care a primit 4 ÅŸilingi pe săptămană ÅŸi 10 lire la terminarea lucrării”. Vitraliile tuturor ferestrelor (cea de la vest pictată în 1338 – Inima Yorkshire-ului – cea de la Nord numită Five Sisters’ Window, ÅŸi toate celelalte) conferă luminii mesaje tainice de veneraÅ£ie; Minsterul e un fel de Capelă Sixtină a Angliei, pictura a fost înlocuită cu vitraliul. Ghidul: „ÃŽn Primul Război Mondial, toate cele 100000 de piese de sticlărie au fost luate ÅŸi îngropate pentru a nu fi distruse; de partea cealaltă, în transeptul sudic se află fereastra Rose Window, care a scăpat de distrugere totală cand Minster a fost trăznit în 1984”.
IeÅŸing, ne-am dedat cu repeziciune desfraului străzii, postura de explorator al prezentului ne este mai potrivită, trăim acum, alunecăm, privim, simÅ£im: Doamne, plăcută mai e ÅŸi superficialitatea asta! Desfătarea de-o clipă, hoinăreala la întamplare îşi fabrică propria-i energie; reflecÅ£ia e nesuferită, obositoare…Ne lăsăm duÅŸi unde vedem cu ochii, însă orice am face Minsterul se Å£ine după noi, vine din urmă cu obstinaÅ£ie; trăirile se consumă. ard, doar Minsterul rămane.
I-am dus pe Ben si Joe la Muzeul Căilor Ferate din York (cu autobuzul etajat pană la Gaisly, cu trenul spre Leeds ÅŸi iar cu trenul – descurcă-te romane, învaţă, ne-a prins bine…) ÅŸi pentru asta am rememorat marea aventură a RevoluÅ£iei Industriale generată de motorul cu aburi pus la punct prin anii 177 de scoÅ£ianul James Watt, mecanism ce a schimbat faÅ£a lumii, cum astăzi internetul. Prin 1850 englezii aveau prima linie intercity între Liverpool si Manchester; de pe atunci scria în vagoane „păstraÅ£i curăţenia” (probabil, de aceea, o păstrează ÅŸi astăzi; secretul nu constă în a da toată ziua cu mătura, important e să nu faci mizerie; e ÅŸi mai ieftin). Biela, acea parghie care transformă miÅŸcarea de du-te vino a pistonului, în miÅŸcare de rotaÅ£ie, ar fi unul din simbolurile fostului Imperiu. Cărbunele a întinerit ÅŸi tot el a zbarcit chipul Angliei. Smogul. S-a îmbibat în faÅ£ade definitiv, e fardul timpului, norma, obiÅŸnuinÅ£a; culoarea betonului nu-i iubită, cimentul n-are trecut ÅŸi asta contează enorm la englezi.
Dacă în ScoÅ£ia am fost doar oaspeÅ£i, în Anglia n-am evitat nici o experienţă „integratoare” în mediul de viaţă cotidiană; ca bucătar, lasanele pregătite de mine au fost devorate la un pranz cu mulÅ£i invitaÅ£i, am fost un fel de baby-siter, am dus copiii la ÅŸcoală, am făcut piaÅ£a, i-am dus la muzee; am hoinărit cu maÅŸina, cu autobuzul, cu trenul, am jucat fotbal cu vecinii, am făcut shopping, am consultat cărÅ£ile ÅŸi hărÅ£ile aflate în bibliotecă etc., am întrebat ÅŸi mi s-a răspuns, am alergat cu ei pe camp, am încercat berea englezească în paburi; numai la slujbă n-am fost; am explorat librăriile ÅŸi ne-am întors în Romania cu 25 de kilograme de cărÅ£i înghesuite în bagajul de mană pentru a evita cantarul de la aeroport, oficianÅ£ii ne-au văzut dăramaÅ£i de greutatea bagajelor, au zambit englezeÅŸte si ne-au dat liber. Ovidiu GENARU
