Cupa Cupelor la handbal feminin pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat, duminică, Cupa Cupelor la handbal după o partidă încheiată la egalitate cu formaţia Byasen Trondheim.

Meciul de duminică din Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu scorul de 29:29, iar vâlcencele au obţinut Trofeul Continental datorită victoriei repurtate în urmă cu o săptămână la Trondheim cu scorul de 30:24.

În acest sezon, echipa din Valcea a câştigat campionatul intern şi Cupa României, iar din sezonul viitor va participa la cea mai importantă competiţie europeană: Liga Campionilor.

Partida retur dintre Oltchim şi formaţia norvegiană a început cu 25 de minute întarziere din cauza unei pene electrice care a cufundat sala in întuneric. În tribuna oficială s-au aflat, între alţii, preşedintele Traian Băsescu, consilierul prezidenţial Mariana Bitang şi preşedintele F.R. Handbal, Cristian Gaţu.

Trofeul obţinut duminică de fetele de la Vâlcea este al treilea, după cupele IHF cucerite în 1984 şi 1989. Oltchim devine a doua echipă din România care câştigă Cupa Cupelor, după Ştiinţa Bacău, în 1989.ROMPRES

Adauga un comentariu

*